120 de copii din 22 țări vor participa la Programul DOR

Date:

Share post:

În acest an, Programul guvernamental DOR Diasporă*Origini*Reveniri se va desfășura în perioada 19-28 august. Pentru participare la ediția curentă a DOR-ului s-au înregistrat în total 214 copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, fiind selectați 120, dintre care 100 – din diasporă și 20 din Republica Moldova.

La DOR 2019 vor participa copii din țări, precum Grecia, Portugalia, Federația Rusă, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda, Franța, Georgia, Spania, Ucraina, Bulgaria, România, Norvegia, Cehia, Elveția, Macedonia de Nord, Belarus Turcia, Olanda, Serbia și Republica Moldova. Pentru prima dată s-au înregistrat copii ale conaționalilor noștri stabiliți în Belarus, Macedonia, Olanda, Serbia și Turcia.

Ca și la edițiile anterioare, la selectarea copiilor din diasporă s-a ținut cont de principiul primul venit – primul servit, prioritate având acei care nu au mai participat anterior la programul DOR. Totodată, cei 25 de copiii din diasporă care au participat la concursul „Moldova dunt EU”, organizat de către Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat, în luna decembrie 2018, au fost selectați automat pentru participare.

Spre deosebire de copiii din diasporă, cei din Republica Moldova au fost selectați în rezultatul unei probe de concurs, conform căreia candidații trebuiau să prezinte diplome de merit, dar și lista notelor obținute la învățătură pe parcursul acestui an de studii.

Despre rezultatele participării la programul DOR, ediția a VII-a, candidații au fost informați personal de către echipa BRD.

Timp de o săptămână, participanții la DOR vor fi încadrați în diverse activități creative, sportive, culturale etc. De asemenea, copiilor le vor fi organizate întâlniri cu personalități notorii din țara noastră.

DOR este o inițiativă a Guvernului Republicii Moldova și constă în organizarea anuală, în luna august, a unui program de vară pentru copiii cetățenilor din Republica Moldova aflați peste hotare. Programul are scopul de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor – generația a doua de emigranți – cu țara lor de origine, Republica Moldova. Prima ediția a DOR-ului a avut loc în anul 2013.

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Iată ce vor primi peste 10 mii de pensionari ieșeni cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Aceasta este tema subiectului de azi, la Infoanunț

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. Foto

Cine a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Economie și Finanțe și Ministerul Educației și Cercetării. 

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea

Invitație lansare de carte, o analiză fascinantă. Autor dr. Ligia Cristea. Unde și când va avea loc acest eveniment, în cele ce urmează.

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Galerie foto inclusiv traseu și premii

Numărătoarea inversă a început: 3 zile până la Semimaraton Iași 2024. Acesta este subiectul articolul de azi, la Infoanunț.