350 de lei, ajutor de încălzire

Date:

Share post:

Începând cu anul 2019, încă 50 de mii de familii din țară vor primi lunar un ajutor pentru perioada rece a anului, în valoare de 350 de lei. În prezent, de acest suport deja beneficiază aproximativ 200 de mii de familii. Pentru a majora numărul de beneficiari, Executivul de la Chișinău a aprobat modificări la Regulamentului privind modul de stabilire şi plată a ajutorului social.

Documentul vine să sporească susținerea socială a familiilor defavorizate, inclusiv a familiilor, care au în componența sa pensionari cu pensii mai mici de 2 mii de lei. Potrivit proiectului, la calcularea venitului acestora nu va mai fi luat în considerare suportul unic de 600 de lei, care se acordă în prezent pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat sub 2.000 de lei.

Totodată, coeficientul de multiplicare, aplicat la stabilirea venitului lunar minim garantat care oferă dreptul de a beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului, a fost majorat de la 1,6 la 1,95.Mijloacele financiare pentru implementarea proiectului au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2019.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

NOU: Program gratuit pentru femeile antreprenor

NOU: Program gratuit pentru femeile antreprenor. Iată că femeile antreprenor din Romania au acum ocazia de a participa la unul dintre cele mai cunoscute programe internationale de dezvoltare in afaceri. 

Care este tema celei de-a 17-a ediții a festivalului SFR ?

Care este tema celei de-a 17-a ediții a festivalului SFR ? la această întrebare vom răspunde în cele ce urmează.

Top cinci greșeli fiscale care îi pot costa scump pe antreprenori în 2026. Exclusiv

Top cinci greșeli fiscale care îi pot costa scump pe antreprenori în 2026. Un articol de autor, realizat cu sprijinul experților Avisso, exclusiv, azi, la Info Anunț.

Este bine să știm: Cum putem obține finanțare nerambursabilă între 100 000 și 300 000 de euro

Este bine să știm: Cum putem obține o finanțare nerambursabilă prin programul ... FINANȚARE NERAMBURSABILA PRIN PROGRAMUL REGIONAL NORD-EST PENTRU Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor- Apel 2