514 ani de la moartea Voievodului Ștefan cel Mare

Date:

Share post:

O delegație din Republica Moldova, formată din veterani de război, conducerea IGSU, Orchestra Model a DTC, Corul „Credo” și Garda de Onoare a MAI, a participat la evenimentul de comemorare a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare la Mănăstirea Putna din Județul Suceava.

La 514 ani de la moartea Domnitorului la Putna s-au adunat sute de oameni din România, Republica Moldova și nu doar, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părintele Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Venirea celor o sută de reprezentanți MAI la această sărbătoare este o premieră,invitația fiind lansată de starețul Mănăstirii Arhimandritul Melchisedec Velnic,ministrului Alexandru Jizdan în cadrul unei întrevederi. În cadrul slujbei de pomenire, preotul Melchisedec a menționat că evenimentul organizat anual la Putna este o dovadă că Ștefan cel Mare unește oamenii de pretutindeni, în credință și spirit național.

Totodată, starețul a mulțumit în discursul său ministrului Alexandru Jizdan, pentru sprijinul oferit în organizarea acțiunilor din 2 iulie și participarea angajaților MAI. Astfel, Garda de Onoare a MAI formată din studenți ai Academiei Ștefan cel Mare, a participat la parada militară alături de gărzile de onoare ale Ministerului de Interne din România și alte autorități, iar șeful IGSU, Mihail Harabagiu alături deconsilierul Primului ministru, Ion Corobceanu și alți oficiali din R. Moldova șiRomânia au depus jerbe de flori la mormântul lui Ștefan cel Mare.

Ştefan cel Mare și Sfânt a murit pe data de 2 iulie 1504, fiind canonizat la 20 iunie 1992, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Autor: Sofia Filip
Foto:MAI
spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment