46% dintre români sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19

Date:

Share post:

46% dintre români din mediul urban sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ un sfert (27%) declară că nu au luat încă o decizie în privința vaccinării.

Pe de altă parte, 27% declară că nu sunt de acord să se vaccineze în prezent, după cum se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Pe termen mai lung, 85% dintre românii din mediul urban s-ar vaccina împotriva COVID-19, chiar dacă o bună parte și-ar dori să mai aștepte o perioadă pentru a se convinge că vacinul este eficient sau sigur, arată cel mai recent studiu iSense Solutions, desfăsurat în perioada 4-7 ianuarie 2021, reprezentativ pentru mediul urban.

Astfel, 40% declară că s-ar vaccina imediat ce vaccinul ar fi disponibil, în timp ce aproape 2 din 10 români (18%) își propun să se vaccineze doar după ce vaccinul a fost administrat unui număr suficient de mare de persoane pentru a se asigura că nu există efecte adverse pe termen scurt. De asemenea, un alt segment important (26%) declară că ar aștepta cel puțin un an pentru a vedea efectele pe termen mediu și lung ale vaccinului. Doar 15% refuză să se vaccineze.

Deși o bună parte din populație este atentă la efectele pe termen lung ale vaccinului, principalele preocupări legate de vaccinarea împotriva COVID-19 vizează eficiența vaccinului la mutațiile viitoare ale virusului (80%), reacțiile adverse imediate (76%), dar și capacitatea statului de a imuniza populația în timp util (76%). Cu toate acestea, după cum arată și intenția de vaccinare, populația are încredere în noile vaccinuri și majoritatea respondenților (82%) consideră că vaccinul va grăbi sfârșitul epidemiei și acceptă faptul că vaccinul a putut fi dezvoltat atât de repede folosind tehnologii de ultimă generație (84%).

Dintre vaccinurile existente pe piață în acest moment, cea mai mare acceptabilitate o are vaccinul produs de Pfizer, vaccin disponibil și în România. De altfel, toate cele trei vaccinuri (Pfizer, Moderna și Oxford AstraZeneca) au o acceptabilitate de peste 70%.

După nouă luni de pandemie, populația României întrezărește în sfârșit luminița de la capătul tunelului. Majoritatea românilor au încredere în noile vaccinuri împotriva COVID-19 și speră că ele vor pune capăt acestei epidemii. Cu excepția unui număr destul de restrâns de persoane care nu vor sau nu pot să se vaccineze, cei mai mulți oameni au încredere în știința modernă și vor fi receptivi la campania de vaccinare. Sarcina principală care le revine autorităților nu va fi să convingă oamenii să se vaccineze, ci mai degrabă să reconstruiască încrederea erodată de-a lungul acestor luni prin organizarea impecabilă a campaniei de vaccinare și o comunicare cât mai transparentă”, declară Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions.

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, având 500 de interviuri online în fiecare săptămână, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%.

Istoric iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Textși foto: PR GOLIN

spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.