Spre Uniunea Europeană cu acte false

Date:

Share post:

Trei cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați pentru deținerea și folosirea actelor cu semne vizibile de falsificare.
Aceștia au pornit spre Uniunea Europeană cu acte false, care nu sunt în conformitate cu realitatea. Incidentele au fost înregistrate la ieșirea din Republica Moldova, în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
La controlul trecerii frontierei de stat (R. Moldova n.r.) s-au apropiat, la câteva ore distanță, trei tineri de 23 și 24 de ani. Aceștia se deplasau ca pasageri ai unor curse internaționale spre Franța și Germania.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor verificări suplimentare asupra persoanelor și lucrurilor personale. Prin urmare, asupra unui tânăr din Anenii Noi au descoperit un permis de conducere, eliberat pe numele său, cu însemnele autorității competente din Irlanda. Fiind cercetat cu tehnica din dotare, permisul de conducere prezenta semne clare de falsificare.
În cel de-al doilea caz, în portmoneul personal al călătorului se aflau un permis de conducere moldovenesc și o carte de identitate românească, care nu întruneau condițiile unor acte autentice.
O altă carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile competente din România, s-a descoperit în bagajul unui tânăr din raionul Strășeni.
Persoanele vizate au fost audiate și toți trei au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari, pentru a se legitima în străinătate. Posesorii au achitat între 150 și 1500 de euro.
Actele au fost transmise către laboratorul criminalistic. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate pentru atragerea la răspundere corespunzătoare.
Text și foto: Secția Relații Publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI R. Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.