313 evenimente cu documentarea a 322 de persoane, la frontiera R. Moldova

Date:

Share post:

În perioada 24 – 30 ianuarie 2022, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 313 evenimente cu documentarea a 322 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 68 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 218 contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulației rutieră, de transporturi;
– șase cazuri de trafic ilicit de bunuri;
– o intervenție transfrontalieră SMURD.
Au fost declanșate 176 de consemne, dintre care patru consemne pe Interpol și 172 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale, se arată într-un comunicat informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.
În decursul săptămânii precedente 97 de cetăţeni străini, dar și 63 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 145 208 traversări, dintre care  un număr mai mare s-a înregistrat pe sensul de ieșire din țară – 79 908 treceri. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 46 328 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 52% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 32 265 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 29 260 traversări persoane;
PTF Sculeni – 15 974 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 9 966 traversări persoane;
PTF comun Criva – 9 959 traversări persoane;
PTF Costești – 8 919 traversări persoane.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat 1 620 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
La trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova, au fost completate 2 760 de fișe epidemiologice individuale. La controlul trecerii frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!
Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur!
#fiți_responsabili #călătorițiÎnSiguranță #Covid19_nu_a_dispărut!
Text și foto: Secția relații publice
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI R. Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...