Ca să trăim într-o lume mai bună, trebuie să devenim mai buni. Despre bunătatea inimii vorbesc mulți, dar important este echilibrul între inimă și creier. Și aceasta deoarece chiar și o bunătate excesivă dăunează. Ea face rău și celui care este ajutat, fără ca el să facă nimic și ne face rău și nouă înșine.
Despre echilibru este scris și în cartea ”Ecuația vieții. Calea spre fericire”. Cum simțim echilibrul? Simplu – ca ”sarea și piperul în mancare”, nici prea iute, nici presa sărat, acesta este echilibrul.
Oamenii care nu manifestă bunătatea pot aprecia existența ei? Nu, desigur că nu. Credința unui om, măcinat în interior de gânduri negative, este că omul bun nu există în realitate. Cum să îi demonstrezi unui astfel de om că binele există? Simplu, continuând să fii bun, iar bunătate să fie noul tău mod de viață.
Dar cum să devenim mai buni? Prin înțelegerea și conștientizarea faptului că fiecare om trece prin suferință mai devreme sau mai târziu, fiecare om are drama lui, fiecare om trece prin diferite încercări, care îl marchează semnificativ.
Bunătatea este o stare interioară, cu ea ne naștem, pe ea o dezvoltăm sau o pierdem, pe parcursul drumului în viață. Există două categorii de oameni – cei care au fost loviți de semenii lor și au devenit răi și cei, la fel de loviți, care au rămas, mai departe, buni.
Bunătatea se reflectă în orice gest, cât de mic – un cuvânt frumos, care alină o suferință, grija față de semenul nostru, fără a ține cont de statutul social și alte aspecte, precum înfățișarea, a ajuta la nevoie, după posibilități, a oferi mici atenții după posibilități…
Să răspundem la rău cu rău? Nu, ci dincontră, să răspundem la rău cu bine. Aceasta însemană pe scurt să fim buni.
Text și foto: Ligia Beatrice Vasilescu
