Micro-expoziția „Eduard Hübsch și soția sa, Elena”, la Muzeul Național de Istorie a României

Date:

Share post:

În preajma Dragobetelui, Muzeul Național de Istorie a României dedică evenimentul din februarie 2022 al seriei „Exponatul lunii”, unui cuplu – Eduard și Elena Hübsch.

Eduard Hübsch (1831, Trenčín, Imperiul Habsburgic/azi, Slovacia – 1894, Sinaia) este cunoscut publicului ca violonist, compozitor și dirijor, inspector al muzicilor militare între 1867-1894 și dirijor al orchestrei Teatrului Național din București între 1880-1893, cel ce a compus muzica imnului „Trăiască Regele”, imnul național al României din 1881 până în 1947. Soția lui, Elena Băjescu, a avut deasemenea, preocupări artistice, fiind poetă, se arată într-un comunicat media emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Proiectul expozițional oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi piese din patrimoniul muzeului – expuse acum pentru prima oară – privindu-i pe cei doi: un portret înrămat al lui Eduard Hübsch, o carte scrisă de regina Elisabeta și purtându-i autograful, dăruită Elenei Hübsch în octombrie 1887, când a fost invitată la Castelul Peleș pentru a recita poezii de-ale sale, și câteva scrisori din corespondența soților Hübsch, ce oferă o imagine asupra vieții lor de familie și dezvăluie, în ceea ce îl privește pe Eduard Hübsch, un logodnic și apoi un soț foarte îndrăgostit.

Micro-expoziția va fi accesibilă publicului începând de astăzi, 18 februarie, până pe 1 martie 2022, la Muzeul Național de Istorie a României și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00.

Text și foto: Secția Relații Publice și Marketing Cultural 

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.