BCR emite o nouă emisiune de obligațiuni în lei

Date:

Share post:

Banca Comercială Română (BCR) a emis cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în lei, senior nepreferențiale, în valoare de 351,5 de milioane de  lei, continuând strategia de extindere a surselor de finanțare și contribuind la dezvoltarea pieței de capital din România.

Banca a lansat în ultimii trei ani emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 3,05 miliarde de lei, fiind unul dintre cei mai activi emitenți de pe Bursa de Valori București, după cum se arată într-un comunicat media, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Emiterea include emisiuni de obligațiuni senior nepreferențiale, cu o maturitate la 5 ani, ce vor fi listate la Bursa de Valori București. Fitch urmează să acorde emisiunii de obligațiuni un rating pe termen lung BBB+.

Procesul de constituire a portofoliului a atras un interes ridicat din partea investitorilor, astfel că valoarea emisiunii a fost majorată de la 250 de milioane de lei la 351,5 milioane de lei, cu un cupon de 6,76%, reflectând, de asemenea, performanța solidă a băncii. Distribuția a beneficiat de participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

 

Predictibilitatea și recurența sunt principalele elemente la care sunt atenți investitorii atunci când aleg resursele pe care să le susțină. Iar noi am atins un nou record, prin emiterea de emisiuni de obligațiuni în valoare de 3 miliarde de lei, acest pas fiind încă o dovadă a faptului că piața de capital din România este una puternică, chiar și într-un context internațional dificil și volatil. Interesul investitorilor a fost mai mare decât ne așteptam, acesta fiind un semn sănătos care arată sustenabilitatea economiei românești”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Emisiunea de obligațiuni a fost un succes de la început, când la finalul primei zile de subscriere, registrul de ordine a fost bine acoperit, depășind suma de 250 de milioane de lei vizată. În cea de-a doua zi, emiterea a fost suprasubscrisă semnificativ, ceea ce a condus la decizia de a închide registrul de ordine mai devreme și de a majora suma emisă la 351,5 de milioane de lei. Volumul final al acestei emisiuni reflectă angajamentul BCR față de piață în ceea ce privește planurile pentru emiterile viitoare și dorința de a construi o relație de încredere cu investitorii.

Cu această emisiune, BCR face un pas înainte și se aliniază la reglementările UE privind capacitatea pe care trebuie să o aibă băncile pentru a absorbi pierderile, cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) și liniile directoare MREL în linie cu strategia de rezoluție pe care o urmărește.

Text și foto: BCR – Comunicare Corporativă

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.