Ce poate face cuvântul? Pentru că despre el este vorba astăzi.
Cuvântul vindecă sau îmbolnăvește, de aceea este foarte important să ne alegem, cu grijă, cuvintele, în comunicarea cu toți cei din jurul nostru, indeiferent dacă sunt cunoscuți sau necunoscuți.
Despre cuvânt există mai multe explicații în cartea ”Ecuația vieții. Calea spre fericire”. Dar nu despre aceata vom vorbi, pentru că în calendarul religios al zilei, înțelepciunea se găsește în citatul lui Maxim Mărturisitorul, care spune, scurt și concis: ”Cuvântul lui Dumnezeu, fiind desăvârșit, face pe om desăvârșit”.
Desăvârșirea este foarte grea, dar nu imposibilă, pentru un om care are credință în suflet. ”Fiți desăvârșiți, precum fiul Domnului este”… Deci, se poate!
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Pixabay și Arhiva Info Anunț