Crema dermatologiei este la Iași

Date:

Share post:

Începând cu data de 3 mai 2022, la Iași au sosit peste 100 de lectori din România și din opt țări, fiind prima manifestare medicală care se va relua în format fizic, în Capitala Moldovei, după pandemie.

Prin urmare, la Iași a început marți, 3 mai, Primăvara Dermatologică Ieşeană (PDI), o manifestarea ştiinţifică naţională cu participare internaţională care de 11 ani reuneşte specialişti de renume, medici, rezidenţi, farmaciști, asistenți medicali şi studenţi care doresc să afle ultimele noutăţi în domeniu.

Iniţiativa aparţine prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, de la Facultatea de Medicină a UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic CF. Conferința este organizată de Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM), sub egida UMF „Grigore T. Popa”, a Societății Române de Dermatologie, a Societății de Medici și Naturaliști, a Colegiului Medicilor și Farmaciștilor și a Spitalului Clinic CF.

Evenimentul a crescut constant și a ajuns ca în cele 10 ediții anterioare să însumeze peste 13.500 de participanți din țară și din 12 țări si peste 700 de cursuri, workshopuri și prelegeri. PDI a adus în spațiul evenimentelor medicale noțiunea de interdisciplinaritate, considerată, în 2012, un concept de pionierat de care era mare nevoie, dovadă fiind și numărul mare de participanți atrasi de această idee novatoare.

Dacă la început conceptul a fost privit reticent, ulterior a fost preluat de aproape toate
societățile medicale, ceea ce a dovedit, încă o dată, spiritul vizionar al inițiatorilor.
Ediția din acest an va avea opt președinți de onoare, personalități ale lumii medicale.

Este vorba despre prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF „Grigore T. Popa”, prof. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban, decanul Facultății de Medicină Iași, academicianul prof. dr. Călin Giurcăneanu, președintele Societății Române de Dermatologie, prof. dr. Demetrios Spandidos, profesor emerit al Universității din Creta, un reputat virusolog și cercetător în domeniul oncologiei, fondatorul prestigioasei rețele editoriale Spandidos Publications, care reunește 12 reviste de impact internațional, prof. dr. Torello Lotti, Universitatea „Guglielmo Marconi” și președintele World Health Academy, Italia, prof. dr. Niazi Khusrow, Universitatea Emory, SUA, membru al Consiliului American de Cardiologie, prof. dr. Dominik Heim, Universitatea din Basel, fost președinte al European Venous Forum, membru de onoare al Societății Elvețiene de Chirurgie, al Societății Elvețiene de Chirurgie Generală și Traumatologie, al Societății Europene pentru Traumatologie și Chirurgie de Urgență, și prof. dr. Andrew Nicolaides, (Cipru), cunoscut ca și „părintele bolii venoase cronice”.

În sălile de conferință vor susține prelegeri 14 lectori internaționali din opt state, alături de peste 100 de lectori sosiți de la toate centrele universitare din țară și nu numai.


Discuțiile se vor concentra în jurul temelor mari, ca un fir roșu care a început la prima ediție și a continuat de-a lungul a zece ani.

Este vorba despre tot ceea ce înseamnă nou în etiopatogenia și în tratamentul unor boli încă neelucidate complet în dermatologie. Facem referire la psoriazis, la dermatita atopică, la vitiligo, la cancerele cutanate, la cazurile rare în dermatologie.

Un alt element de interes îl reprezintă interrelația și interdisciplinaritatea dintre dermatologie și reumatologie, de exemplu, sau dintre dermatologie și medicină
internă. Am alocat și sesiuni pentru implantul de păr și șansele de a da rezultate satisfăcătoare.

Vom avea un curs de tehnici combinate anti-aging, microneedling și peelinguri performante cu substanțe active incluse în nanozomi, care permit ulterior expunerea la soare a pacienților, fără restricții. Avem din nou ca invitați de marcă chirurgi vasculari, cardiologi cu preocupări în patologia venoasă periferică, de la care vom afla noutăți legate de importanța sclerozării varicelor sau a telangiectaziilor, despre locul și rolul pe care îl are terapia endovenoasă cu laser sau cu radiofrecvență în tratamentul varicelor. Nu trebuie uitată sesiunea dedicată COVID.

Pandemia fiind pe cale să se stingă, avem o imagine mai exactă legată de maniera în care patologia dermatologică, și nu doar, a fost influențată de infecția cu SARS-CoV-2”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănișteanu.

Ca și la edițiile anterioare UMF „Grigore T. Popa” este un partener important. „Acest proiect și-a dovedit viabilitatea și merge mai departe prin implicarea unor cadre didactice inimoase, care au perseverat și au făcut ca manifestarea să devină deja o tradiție. Este o bucurie să fiu președinte de onoare al acestei manifestări. Este remarcabil că în acest an are loc în format fizice, fiind printre primele și puținele evenimente medicale
care ies la lumină după doi ani în care toate întâlnirile au avut loc în mediul online”, a punctat rectorul UMF, prof. dr. Viorel Scripcariu.

Am sprijinit această manifestare încă de la primele ediții. Aduce plusvaloare prin lectorii invitați atât din țară, cât și de peste hotare, prin temele de înalt nivel științific abordate, prin larga participare”, a adăugat decanul Facultății de Medicină Generală, prof.univ.dr. Lăcrămioara Ionela Șerban.

Ca o premieră, în acest an s-a alăturat ca partener și Primăria Iași, dovedind încă o dată importanța PDI, după cum se arată într-un comunicat informativ, emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Invitații, nume consacrate în lumea medicală națională și internațională, vor avea ocazia să cunoască un Iași nu doar universitar, ci și un oraș plin de istorie, cu importante atracții turistice. Avem ce le oferi tuturor oaspeților. Apreciez eforturile organizatorilor în a crea o manifestare de elită, devenită deja o tradiție. Le urez succes tuturor și-i așteptăm cu drag la Iași“, a transmis primarul Mihai Chirica.

Ca și la edițiile anterioare, participarea studenților va fi gratuită.

Evenimentul are loc în perioada 3-7 mai, la Hotel Internațional, având asociate cursuri pre- și postconferință.

Text: Asociația Dermatologilor din Moldova (ADEM)

Foto de la Eveniment: Bogdan Ștefan Pintilii

Facebook deschidere/ Pixabay interior

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.