Misiunile pompierilor români în Grecia continuă

Date:

Share post:

Misiunile pompierilor români în Grecia continuă. În jurul prânzului, la solicitarea autorităților elene, pompierii români intervin în zona Porto Germeno, la un incendiu care afectează vegetația uscată, lăstărișul și pădurea din zona respectivă.

În acțiunile derulate este mobilizat întreg modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 28 de pompieri, 3 mașini de stingere incendii de pădure, 1 cisternă de mare capacitate, 1 autospecială cu capacitate de trecere mărită și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

Misiunile desfășurate de colegii noștri constau în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, precum și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată.

Propagarea incendiului este favorizată de temperaturile care s-au menținut ridicate în ultimele zile, precum și de intensificările vântului. Pompierii români acționează în sprijinul autorităților elene, care au alocat un număr mare de resurse pentru localizarea și stingerea incendiului.

Modulul României acționează alături de cei peste 130 de pompieri eleni care intervin în zonă cu mai bine de 35 de vehicule și resurse aeriene (elicoptere și avioane specializate).

Prima misiune de stingere a pompierilor români în Grecia

În aceste momente, modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează pentru lichidarea unui incendiu, în zona regiunii Schimatari, situată la Nord de Atena.

28 de pompieri români, 3 mașini de stingere incendii de pădure și 1 cisternă de mare capacitate intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului care afectează o suprafață considerabilă de vegetație uscată.

Un rol foarte important pe timpul misiunii este reprezentat de cisterna de mare capacitate, utilizată pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de stingere.

Autospeciala poate transporta 30.000 litri apă și este utilă în zonele unde nu există surse suplimentare de alimentare (hidranți, râuri, lacuri sau alte surse de apă).

Pompierii români acționează în sprijinul colegilor eleni, care au dislocat, în zona Dilesi, un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate).

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurarea a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Text și foto: IGSU

 

spot_img

Articole asemănătoare

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...