Recenzare la ghișeu. INS a înființat primul punct fix pentru efectuarea recenzării

Date:

Share post:

Institutul Naţional de Statistică a deschis primul punct fix pentru efectuarea recenzării, la sediul central din Bulevardul Libertăţii, nr. 16, sector 5.

Centrul este deschis de luni până duminică, între orele 8:00 şi 20:00 şi se adresează tuturor persoanelor care doresc să se recenzeze, dar, din diferite motive, nu au efectuat autorecenzarea sau nu pot primi vizita recenzorului la reședința obișnuită. Punctul fix de recenzare va funcţiona până la data de 17 iulie.

Deschiderea punctului de recenzare de la sediul INS vine ca urmare a deciziei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România (CCRPL2021) din 11 iulie 2022, prin care s-a decis înființarea unor puncte fixe de efectuare a recenzării.

Astfel de puncte fixe de recenzare vor funcţiona până la finalul perioadei de recenzare (17 iulie 2022) în localităţile în care ritmul de recenzare din etapa interviurilor faţă în faţă este scăzut și se vor desfășura paralel cu recenzarea pe teren.  În acest mod, se vor putea recenza și persoanele care, în perioada scursă între momentul de referință al recensământului (1 decembrie 2021) și prezent, s-au mutat, respectiv și-au schimbat localitatea de reședință obișnuită.

La punctele fixe de recenzare își va desfășura activitatea cel puțin un recenzor și se va asigura disponibilitatea pentru recenzarea populației prin interviu față-în-față pentru circa 10 ore/zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

Prin înfiinţarea acestor puncte fixe am venit şi în întâmpinarea cererilor cetăţenilor, mulţi dintre ei solicitându-ne şi o altă variantă de recenzare, pe lângă vizita recenzorilor la domiciliu”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

Organizarea acestor puncte fixe de recenzare este realizată de Comisiile locale de recensământ, care funcţionează în cadrul Primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale.

Paralel cu înființarea punctelor fixe de recenzare, continuă și colectarea datelor de recensământ prin interviu față în față, cu înregistrarea datelor pe tablete electronice, prin intermediul recenzorilor de teren. Până la 6 iulie, peste 75% din populaţia estimată fusese recenzată, în ambele etape, autorecenzare şi recenzarea prin interviuri faţă în faţă.

Foto: ordinea zilei

 

spot_img

Articole asemănătoare

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară

Exclusiv: Ce înseamnă și cum ne trăim viața în noua paradigmă temporară. Acesta este subiectul motivațional pentru acest weekend.

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează.