Asociația Zi de Bine organizează o tabără anti-bullying la Straja, pentru copii, părinți și profesori

Date:

Share post:

Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, care a clasat 42 de țări europene, 73% dintre elevii români au fost martorii unei situații de bullying, România ocupând locul 3 la categoria de bullying în școli. Aproape 400.000 de copii din țara noastră sunt amenințați cu bătaia la școală, iar jumătate dintre ei chiar sunt bătuți de colegii lor.

Asociația Zi de Bine continuă proiectul #SINGUR – anti-bullying CAMP, demarat în luna iunie de #ZDBMoldova și organizează în perioada 14 – 21 august o nouă tabără anti-bullying dedicată copiilor, dar și părinților și profesorilor, pentru ca problema bullying-ului să fie privită atent din toate cele trei perspective.

În cadrul taberei vor participa 30 de copii, însoțiți fiecare de câte un părinte, alături de 15 profesori din învățământul primar, astfel timp de 7 zile copiii, părinții și învățătorii vor avea un program personalizat, dedicat înțelegerii rolului fiecăruia în gestionarea și combaterea acestui fenomen.

Tabăra se va desfășura la Straja, județul Hunedoara, și va cuprinde atât activități cu scop terapeutic, menite să construiască încrederea în propriile forțe și să-i învețe pe fiecare cum să reacționeze în situații de bullying, cât și activități ludice: drumeții și plimbări, seara talentelor și karaoke, jocuri, dans, teatru interactiv. Echipa este formată din terapeuți, coach educaționali și animatori.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank. 

„În tabăra pe care am organizat-o în luna iunie, #SINGUR – anti-bullying CAMP, copiii au povestit deschis despre experiențele lor de bullying din trei perspective: victimă, martor și agresor. Ne dorim ca prin aceste tabere să facem auzită vocea copiilor, dar și vocile specialiștilor care să pună o cărămidă  la înțelegerea fenomenului și, mai ales, la gestionarea lui”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE. 

„Din Psihologia Adleriană știm că un copil „rău” este un copil descurajat. În bullying toți cei implicați sunt descurajați: agresorul devine „rău”, victima crede că nu poate face față, iar observatorul crede că e neputincios. Tabăra îi va ajuta pe copii să-și recunoască și împlinească nevoile de bază: de a se conecta, de a se simți capabili, curajoși și să conteze. Totodată își vor descoperi punctele forte ale personalității și își vor face prieteni”, a declarat Anda Păcurar, coordonatorul echipei de terapeuți. 

Pentru ca proiectul să fie util cât mai multor copii și profesori, Asociația Zi de BINE va realiza un documentar pe tema antiybulling care va fi ulterior popularizat în școli și licee.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Asociația Zi de BINE
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.