Maia Sandu i-a felicitat pe tinerii care și-au încheiat stagiul de practică la Președinție

Date:

Share post:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat astăzi pe tinerii absolvenți ai Programului de stagii la Președinție.

„M-am bucurat să-i revăd pe cei 11 tineri și tinere care au participat la Programul de stagiu în cadrul Președinției și care au avut astăzi ceremonia de absolvire. Timp de trei luni, stagiarii și-au dezvoltat abilitățile profesionale alături de colegii noștri și au avut ocazia să înțeleagă mai bine cum funcționează instituțiile statului. Între timp, unii dintre aceștia au reușit chiar să se angajeze în instituții publice”, a spus șefa statului.

De asemenea, Maia Sandu le-a urat absolvenților mult succes și un început de carieră frumos. „I-am îndemnat să pună umărul la transformarea țării pe calea noastră europeană, căci ei vor beneficia – în primul rând – de aceste schimbări și trebuie să aibă un rol important în aceste procese. Vom continua să promovăm tinerii care doresc să se implice – avem nevoie de energia, spiritul civic și ingeniozitatea lor! ”, a subliniat Maia Sandu.

Diplomele de absolvire a Programului de stagiu au fost înmânate de către Secretarul General al Președinției, Veaceslav Negruță. Aceasta este cea de-a doua ediție a Programului de stagii pentru viitorii profesioniști în cadrul Președinției.

Stagiarii au lucrat în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova, se arată în comunicatul trimis pentru Infoanunț de la Biroul de presă al Președinției.

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie

Eveniment: PDI deschide un nou capitol al excelenței în dermatologie și va reuni elite medicale din zece țări.

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru

Începând de azi: Salonul Imobiliar din Palas te așteaptă cu oferte de locuințe, dar și cu propuneri pentru amenajarea casei tale și soluții de finanțare.

Expoziția „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde?

Expoziția de etnografie „TRADIȚII, SĂRBĂTORI PASCALE” și ateliere demonstrative pentru copii. Unde? Sala de expoziții temporare și pedagogie muzeală (Palatul Cultural Arad - Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai

Topul stațiunilor din România pentru minivacanța de 1 Mai. Vânzările în regim de "înscrieri timpurii" pentru România în 2025 au crescut, până la acest moment