„Poliția de Frontieră pentru cultură” este genericul unui nou proiect social în care ne propunem să promovăm frumusețea literaturii.
O primă acțiune în cadrul acestui proiect a fost organizarea unei întâlniri de suflet cu oameni valoroși ai culturii naționale.
Participanți:
Au acceptat marți, 11 aprilie 2023, să fie alături de polișiștii de frontieră și să vorbească despre viața unui om, ai cărui creații literare fascinează o țară și o lume întreagă, venind ca un balsam pentru suflet și minte.
Atmosfera a fost una caldă, dar în același timp interactivă, polițiștii de frontieră fiind curioși să afle rădăcinile și motivația în scrierile literare, cum se îmbină viața cotidiană cu cea de creație, care sunt riscurile unui scriitor începător și cum este percepută imaginea Poliției de Frontieră, în special în ultimii ani de existență instituțională.
În dialog, conducerea Poliției de Frontieră a subliniat ideea de a reveni la astfel de discuții, fiindcă în cadrul instituției sunt „oameni talentați pe care ne propunem să îi scoatem din anonimat”.
Finalul întâlnirii a fost pe note muzicale, din propriul repertoriu polițistul de frontieră Nicolae Velicesco a interpretat o piesă dedicată tuturor angajaților Poliției de Frontieră deținători ai beretei de onoare.
Informațiile și fotografiile despre eveniment au fost trimise de colagii de la Secția relații publice Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI RM.
Un eveniment unic, de neuitat, o idee care merită implementată oriunde și orcând, ca exemplu de viață, cu oameni și pentru oameni frumoși.