Inspectorii antifraudă au identificat o rețea specializată în fraude economice …

Date:

Share post:

Inspectorii antifraudă au identificat o rețea specializată în fraude economice în domeniul comercializării de bunuri și servicii.

În perioada mai – octombrie 2023, inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscală au efectuat verificări antifraudă la un grup de societați comerciale, în urma cărora s-a constatat că acestea simulau diverse tranzacții privind vânzarea de bunuri și servicii către diverși operatori economici privați, precum și pe linia achizițiilor publice.

Aceste societăți au contribuit la formarea unor circuite economice cu aparenţă de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, a deductibilităţii TVA, creând totodată pentru beneficiarii acestor tranzacții cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat în acest caz este în valoare totală de 6.296.541 lei, din care 2.482.704 lei reprezintă impozit pe profit, iar 3.813.837 lei reprezintă TVA.

Având în vedere că faptele constatate de inspectorii DGAF sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute in Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției, pe baza informațiilor deținute.

Foto: generic/arhiva

spot_img

Articole asemănătoare

Expoziția temporară „DAR. Donații, achiziții, recuperări, descoperiri arheologice”, la Muzeul …

Expoziția temporară „DAR. Donații, achiziții, recuperări, descoperiri arheologice”, la Muzeul ... Pentru a afla unde, dar și mai multe amănunte, citim materialul care urmează.

Excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special

Excluse din categoria formularelor tipizate de documente primare cu regim special. Alte amănunte în acest sens, azi, la...

Exclusiv: Despre minunile Mamei Natura. O poveste adevărată

Exclusiv: Despre minunile Mamei Natura. O poveste adevărată. Până nu de mult, căutam remedii de însănătoșire în diferite colțuri ale țării (România n.r.), pe la numeroși medici renumiți, cu diferite recomandări pe care le-am adunat în timp.

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu …

Sărbătorim Ziua Mondială a Albinelor la 20 mai cu ... Pe 20 mai sarbatorim Ziua Mondiala a Albinelor, o ocazie perfecta pentru a recunoaste si aprecia contributia acestor miracole ale naturii la bunastarea noastra.