Președintele CCIR a participat la inaugurarea… Foto

Date:

Share post:

Președintele CCIR a participat la inaugurarea… Pentru a afla amănunte despre acest eveniment nu trebuie decât să citim materialul care îl redăm în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat, în data de 15 mai a.c., la inaugurarea terminalelor RO-RO, cele mai importante terminale de la Marea Neagră, construite de către compania emirateză Dubai Port World (DP World).

Evenimentul a marcat 20 de ani de investiții în România a acestei companii, timp în care au fost dezvoltate mai multe proiecte în domeniul logisticii și al conectivității.

Opinie avizată

CCIR are o relație mai veche cu DP World, relație care a făcut posibilă demararea mai multor proiecte de anvergură în Portul Constanța, începând cu anul 2004. Ne bucură foarte mult faptul că există o continuitate în investițiile făcute în acest punct strategic al României, Portul Constanța fiind la ora actuală poate singurul port funcțional de la Marea Neagră.

În luna februarie a acestui an am avut o întâlnire cu dl Mohammed al Muallem, vicepreședintele executiv al DP World, prilej cu care am reușit să stabilim etapele referitoare la extinderea operațiunilor și investițiilor acestei companii în România. Acest lucru devine foarte important pentru România datorită faptului că dinamizarea operațiunilor în noul terminal a reușit să atragă interesul și altor operatori importanți din domeniul transportului naval și al logisticii”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Evenimentul a beneficiat de prezența prim-ministrului Guvernului României, Marcel Ciolacu, a ministrului transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, precum și de prezența directorului general și președintele DP World, Sultan Ahmed bin Sulayem, si a președintelui DP World România, Cosmin Cârstea.

Text și foto : PR Birou Comunicare Publică

Foto deschidere: pixabay/generic

spot_img

Articole asemănătoare

Noua ediție a „Târgului de Artă și Antichități” te așteaptă la Iași

Noua ediție a „Târgului de Artă și Antichități” te așteaptă la Iași. Iată că o nouă ediție a „Târgului de Artă și Antichități” te așteaptă la Palas

Expoziția „Alegerile de altădată”: când, unde, cine

Expoziția „Alegerile de altădată”: când, unde, cine. Muzeul Județean Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județan Teleorman

Proiect destinat școlilor de muzică și arte din Moldova: Voices Plus

Proiect destinat școlilor de muzică și arte din Moldova: Voices Plus, ediția 2. Mai multe amănunte, în cele ce urmează. S-a dat anunțul privind continuarea proiectului Voices Plus...

Noua eră a Vărsătorului: genialitate și miracole

Noua eră a Vărsătorului: genialitate și miracole. Aceasta ne aduce viitorul. Și cum el începe azi, am decis să vorbim despre genii, genialitate și cum putem crea miracole în viața noastră, aici și acum.