MOLDMEDIZIN & MOLDDENT-2017 cu genericul:

Date:

Share post:

Suntem adepții unui mod sănătos de viață!

  • În cadrul expoziției vor fi oferite inclusiv consultații GRATUIT

Nu totdeauna ne îngrijim de sănătate, dar multe boli ar putea fi evitate doar adoptând un stil de viață sănătos. La expoziția MOLDMEDIZIN & MOLDDENT – 2017, care își așteaptă vizitatorii în perioada 13-16 septembrie, la Centrul Internațional de Expoziții “Moldexpo”, veți afla cum să nu dăunați sănătății, despre medicamente eficiente și echipamente medicale noi.

Ediția a XXIII–a a Expoziției internaționale specializate de echipamente medicale, preparate farmaceutice și de stomatologie MOLDMEDIZIN&MOLDDENT – 2017 beneficiază de suportul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și al Asociațiilor profesionale ale medicilor și farmaciștilor din Molodva.

Misiunea MOLDMEDIZIN&MOLDDENT rezidă în dezvoltarea cooperării de afaceri între companiile care activează pe piața medicală, îmbunătățirea serviciilor medicale prestate populației și promovarea unui stil de viață sănătos.

În acest an, 70 de companii din Moldova, Belarus, Germania, Kazahstan, România, Rusia, Ucraina și SUA vor prezenta tehnologii, echipamente, produse și servicii în domeniul farmaceutic, medicinei generale, oftalmologiei, stomatologiei, sănătății mamei și a copilului. Oferta cuprinde, al fel, produse de igienă, medicina estetică și tehnologii informaționale în medicină.

Printre participanții expoziției: reprezentanța în Molodva al celui mai mare producător de medicamente din Europa de Est și Centrală Gedeon Richter, producătorul de preparate medicale, vitamine și substanțe biologic active, compania moldo-americană Vitapharm-Com, unul din liderii pieței farmaceutice din Ucraina compania Лекхим, una dintre cele mai mari întreprinderi farmaceutice din Belarus Борисовский завод медицинских препаратов, compania de distribuție românească DASCO DISTRIBUTION CONCEPT și mulți alții.

Participantii expozitiei au pregatit pentru vizitatori noutăți și oferte speciale. Compania Caracaș-Dental va prezenta pentru prima oară la MOLDMEDIZIN & MOLDDENT trei mărci dentare noi: Ultradent, Septodent și Detax. Echipamente și materiale dentare vor fi expuse de companiile Amer International SRL, Stomed SRL, Implant-Bredent SRL.

Compania din Rusia Еламед va prezenta echipamente fizioterapeutice pentru uz casnic și pentru instituții medicale; tonometre oculare portabile pentru măsurarea tensiunii intraoculare și o gamă largă de mobilier medical. Metode de tepping kineziologic va prezenta compania germană Simple Med GmbH. Vor fi foarte informative și prezentările organizate pentru vizitatori la standurile companiilor Becor (reprezentantul oficial al mărcii Roche în Moldova), Thai-Power și Medeferent Grup. GBG-Moldova va etala noi mostre de echipamente medicale. O gamă largă de aparate cu raze X (inclusiv mamografe moderne și unități cu raze X mobile) vor fi prezentate la standul companiei din Kazahstan Kazakh Invest National Company SA. Echipament ultrasonic de frecvență joasă pentru tratarea rănilor, arsurilor și pentru terapia de recuperare ulterioară va fi prezentat de către Zerkalo Consulting Inc (SUA).

 Compania Alodis Trade SRL va aduce la expoziție ulei de cocos de cea mai înaltă calitate. Dermocosmetica SRL, distribuitorul exclusiv al metodei «Plasmolifting Moldova», va expune «Elexirul tinereței» și alte produse noi pentru medicina estetică. Compania rusească Медипал-Онко va oferta  preparate pentru diverse domenii ale medicinei: oncologie, oncohematologie, hematologie, cardiologie și reanimatologie. Compania farmaceutică din Federația Rusă ООО Ниармедик Плюс va prezenta preparatul antivaral Кагоцел și materialul resorbabil cu colagen Коллост.

În cadrul expoziției, pentru vizitatori vor fi organizate prezentări de oferte speciale ale centrelor medicale, clinicilor cnjmatologie și centrelor de diagnosticare medicale.

Un eveniment social important al expoziției MOLDMEDIZIN & MOLDDENT este proiectul “Un stil de viață sănătos”. Acesta este un program de evenimente, al cărui obiectiv este de a promova stilul de viață sănătos, alimentația corectă, practicarea educației fizice și a sportului în scopuri terapeutice și preventive și efectuarea examinărilor medicale precoce. Dimensiunea socială a proiectului este de a informa publicul larg despre posibilitățile moderne ale medicinei în prevenirea bolilor și diagnosticarea acestora în stadiul incipient.

Obiectivul expoziției MOLDMEDIZIN & MOLDDENT este de a atrage atenția asupra importanței prevenirii bolilor, a detectării și tratării acestora în timp util. O parte importantă a proiectului “Un stil de viață sănătos” este posibilitatea obținerii consultanței gratuite a specialiștilor pe durata a 4 zile de expoziție.

Programul de afaceri va include 10 conferințe științifico-practice pe cele mai actuale teme, organizate cu suportul specialiștilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: stomatologie, farmaceutică, produse parafarmaceutice, medicina de laborator, farmacoterapia bolilor tractului gastro-intestinal și altele, se arată într-un comunicat al Moldexpo.

Cu scopul susținerii unui dialog eficient de afaceri și stabilirii contactelor cu clienți și parteneri noi în cadrul MOLDMEDIZIN&MOLDDENT va fi organizat Business Networking Event, care are deja reputația unui instrument eficient de stabilire a noilor contacte business.

Organizatorii și participanții MOLDMEDIZIN&MOLDDENT vă așteaptă din 13 până în 16 septembrie 2017  la Centrul Internațional de Expoziții «Moldexpo»!

spot_img

Articole asemănătoare

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Foto

Iată ce s-a descoperit la trecerea frontierei. Imaginile vorbesc de la sine și le vedem în articolul de azi.

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? Câteva idei … Foto

Ce aduce Iepurașul de sărbătorile pascale ? La această întrebare vom răspunde cu câteva sugestii de cadouri potrivite pentru fiecare dintre noi, mari și mici.

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când?

Premieră: expoziția „Puterea leului. Istoria banilor în România”. Cine, unde și când? La aceste trei întrebări răspundem în cele ce urmează.

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la …

Drumul spre noua ta casă începe azi la Salonul Imobiliar de la ... Pentru a afla răspunsul la întrebare, citim materialul care urmează, azi, la Infoanunț.