Maia Sandu, la Festivalul „Ne Vedem Acasă”. Foto

Date:

Share post:

Maia Sandu, la Festivalul „Ne Vedem Acasă”. Acest subiect, în cele ce urmează, la Infoanunț.

Președinta Maia Sandu a participat la Festivalul „Ne Vedem Acasă”, organizat de Biroul relații cu diaspora, sub egida Guvernului Republicii Moldova.

M-am bucurat să-i revăd împreună ca o mare familie și să discutăm despre cum schimbăm lucrurile în bine în țara noastră. Moldovenii își reprezintă țara cu demnitate, prin muncă onestă, zi de zi”, a spus Maia Sandu, în contextul dat.

Președinta a menționat că, în Republica Moldova autoritățile investesc în sate și orașe, în sistemul de sănătate și cel al educației, că sunt construite drumuri și poduri, sunt reparate case de cultură și se plantează păduri.

Atunci când moldovenii se unesc, reușesc lucruri incredibile – sǎ alunge hoții, să salveze democrația, sǎ păstreze pacea, sǎ pună țara pe un făgaș al dezvoltării, să combată dezinformarea și să aducă Uniunea Europeană acasǎ! Să fim uniți și vom fi puternici. Bine ați revenit acasă, dragi moldoveni din diasporă!”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Text și foto: Direcția informare și comunicare cu mass-media a Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.