Programul lui Moș Crăciun costă între 25 și 50 de euro

Date:

Share post:

În aceste zile, la Chișinău, pregătirile pentru spectacolele de Crăciun, organizate de grădinițe, au de parcurs ultima sută de metri. După ce au răsuflat ușurate, că au l-au găsit pe Moș Crăciun, cu rezervare prealabilă, educatorele de la Grădinița Mickey Mouse din Chișinău fac repetiții zi de zi.

Copiii din toate grupele, de la cea mică până la cea pregătitoare de școală, au împodobit, deja, bradul. Așa că imediat după aceasta s-au pus pe treabă și repetă, în fiecare dimineață, poeziile și cântecele cu care trebuie să îl impreioneze pe vestitul  Moș Crăciun.

Ca în fiecare an, spectacolele de la Grădinița Mickey Mouse sunt interactive, copiii implicându-i și pe părinți în jocul lor minunat.

O idee inedită a anului 2017, pe care a avut-o directorul grădiniței, Diana Todoroșcean, constă în strângerea de cadouri – cărți, jucării, creioane colorate, altele – în cutiile de pantofi ale părinților, pentru a le oferi în dar Moșului, care va trece neapărat și pe la copii cu o situație materială precară.

Prin intermediul unei anchete de presă, am aflat că prețul programului lui Moș Cărciun, la grădinițe, variază de la 25 la 50 de euro/spectacol – vizionarea momentelor artistice pregătite special pentru Moș, oferirea cadourilor, sesiunea foto.

Potrivit opiniei lui Moș Crăciun, anul acesta cererile au crescut vertiginos, astfel încât se poate vorbi de o adevărată avalanșă de cereri.

Întrebați care au fost cele mai neplăcute momente din cariera lor, aceștia ne-au spus că în unele familii, tații insistă să servescă un păhărel cu ei, după program, iar în altă situație, ambii părinți, fără să vorbească între ei, au chemat nu unul, ci doi Moși Crăciuni.

 

 

Ligia Beatrice Vasilescu, Ion Panfil

spot_img

Articole asemănătoare

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Hai pe 11 aprilie la evenimentul…

Vrei să afli despre promovare în 2024, vânzări, video content? Mai multe informații despre ineditul eveniment, în continuare, azi, la Infoanunț.