Linie Verde la Institutul Mamei și Copilului

Date:

Share post:

În cadrul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău funcționează Linia Verde, cu numărul de telefon: 022 781 296, începând cu data de 15 ianuarie, de luni până vineri, între orele 08.00 – 17.00.
Linia Verde este lansată pentru a asigura răspuns la sesizările pacienților legate de acordarea asistenței medicale în cadrul tuturor subdiviziunilor Institutului Mamei și Copilului, inclusiv în Clinica „Emilian Coțaga”, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, a fost aprobat și un nou ordin „Privind mecanismul de gestionare a Registrului de reclamații în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului”. Pacienții sunt îndemnați să solicite angajaților secției și să noteze în acest registru toate reclamațiile sau sugestiile.
De asemenea, începând cu luna februarie, vor avea loc instruiri care vizează acordarea asistenței medicale calitative, precum și respectarea de către angajații instituției a protocoalelor și regulamentelor în vigoare, dar și a normelor de etică și deontologie, se arată în același comunicat.                                                      (Ligia Beatrice Vasilescu)

 

spot_img

Articole asemănătoare

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași

Invitație: Concert „Colinde la lumina lumânării” Salvați Copiii Iași. Luna decembrie este cunăscută ca fiind și luna cadourilor. Exact din acest motiv nobil, suntem și noi invitați să sprijinim concertul caritabil „Colinde la lumina lumânării”. 

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță