Chișinăul a semnat Acordul Bienal cu Biroul Regional al OMS pentru Europa

Date:

Share post:

Ministrul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) de la Chișinău, Svetlana Cebotari şi Directorul Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Zsuzsanna Jakab, au semnat astăzi, 20 februarie 2018, la Podgorica (Muntenegru), Acordul Bienal de Colaborare pentru anii 2018-2019.

Noul Acord Bienal este axat pe implementarea agendei din cadrul Strategiei Europene Sănătate 2020 și este aliniat la cel de-al doisprezecelea Program general de lucru al OMS pentru perioada 2014-2019, ce are drept scop facilitarea dialogului de politici privind strategiile şi politicile naţionale de sănătate direcţionate spre îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a serviciilor de sănătate, acordarea asistenţei tehnice conform cunoştinţelor şi expertizei OMS la nivel național, regional şi global şi consolidarea procesului de guvernare în domeniul sănătății şi colaborării intersectoriale.

Conform noului Acord, OMS va oferi asistență tehnică Republicii Moldova în următoarele domenii:

  • bolile transmisibile și bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare, inclusiv HIV, TB și rezistența antimicrobiană;
  • bolile netransmisibile, inclusiv sănătatea mintală și abuzul de substanțe, violența și traumatisme, dezabilitățile și reabilitarea;
  • promovarea sănătății pe întreg parcursul vieții, inclusiv a sănătății reproductive, materne, a nou-născutului, a copilului și adolescentului și mediului;
  • consolidarea sistemului de sănătate, inclusiv furnizarea serviciilor integrate, accesul la medicamente și sistemul de informare în domeniul sănătății;
  • pregătirea pentru situații de urgență și punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului Sanitar Internațional (2005).

Svetlana Cebotari, ministrul MSMPS, a apreciat înalt sprijinul acordat de către Directorul Regional şi Reprezentantul OMS în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani, menționând că semnarea noului Acord, cu acțiuni bine stabilite, va contribui la îmbunătățirea sistemului de sănătate din R. Moldova, se arată într-un comunicat emis spre difuzare redacției noastre.

„În toți acești ani, Biroul OMS din Republica Moldova a fost alături de noi și a răspuns prompt la solicitările țării noastre de a sprijini elaborarea politicilor pentru o dezvoltare durabilă a sistemului de sănătate și de îmbunătățire a sănătății populației. Avem același scopuri și sunt sigură că vom reuși să obținem rezultate pozitive în aceste domenii, astfel încât, cetățenii să se simtă în siguranță și să aibă acces la servicii medicale performante și de calitate”, a subliniat ministrul moldovean.

La rândul său, dr. Zsuzsanna Jakab, directorul regional pentru Europa a OMS a menționat: „Acest document ne va ajuta în următorii ani să ne focusăm colaborarea pe o serie de priorități importante pentru sănătatea cetățenilor Republicii Moldova. Ținând cont de prioritățile agreate în comun cu Guvernul, precum bolile transmisibile și netransmisibile, consolidarea sistemului de sănătate, acestea pot face diferența în obținerea unor rezultate tangibile în domeniul sănătății și bunăstării. Acordul reflectă direcțiile de bază ale activității OMS, concentrându-se pe principiul asigurării accesului fiecăruia și a tuturor la servicii de sănătate de calitate. Aceasta, la rândul său, va contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și la agenda globală extinsă. Aștept cu nerăbdare să colaborez îndeaproape cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în beneficiul sănătății moldovenilor și europenilor”,  a subliniat directorul regional pentru Europa al OMS, dr. Zsuzsanna Jakab.

Colaborarea dintre Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Republica Moldova este reglementată prin Acordul de Bază semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Regional pentru Europa al OMS la 21 iulie 1994, OMS fiind unul dintre principalii partenerii internaţionali ce acordă suport sistemului naţional de sănătate.

 

Ligia Beatrice Vasilescu

 

spot_img

Articole asemănătoare

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură

Primii fulgi de zăpadă au sosit! Poliția de Frontieră vine cu recomandări pentru o călătorie sigură. Odată cu primii...

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României

Reduceri de până la 50% pentru vacanțele din 2025, la Târgul de Turism al României. Pentru ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, 21-24 noiembrie 2024

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania

Invitație la la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania. KineDok este un program unic în Europa

Noii miniștri au depus jurământul la Chișinău

Noii miniștri au depus jurământul de învestire în funcție, la Chișinău. Mai multe amănunte, în cele ce urmează.