Veteranii MAI Republicii Moldova joacă fotbal cu noua generație

Date:

Share post:

Astăzi, 21 iunie 2018, ora 12.00, în orașul Vadul lui Vodă (Centrul de pregătire a lotului național a FMF), va fi dat startul unui Proiect de promovare a sportului în rândurile copiilor și implicarea lor activă în jocuri de echipă.

Inițiativa îi aparține ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan care împreună cu veteranii își propun să se implice în creșterea noii generații, prin implicarea lor în activități de dezvoltare a pregătirii fizice și dezvoltarea individuală prin valorile sportului, se arată într-un comunicat media.

Astfel, cu suportul Federației moldovenești de fotbal, la 21 iunie încep instruirile teoretice și practice pentru 22 de veterani ai Ministerului, care vor fi învățați să lucreze ca antrenori de fotbal cu copiii. Ulterior, veteranii MAI vor forma echipe de copii din localitățile în care locuiesc (în special copiii din familii social vulnerabile) vor oferi suport pentru dotarea lor cu echipament sportiv și împreună vor juca fotbal, inclusiv organizând competiții.

Prin această acțiune, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, împreună cu Asociația veteranilor doresc să fie mai aproape de noua generație, să comunice cu cei mici despre problemele care îi frământă, să se implice în creșterea și educarea copiilor prin activități care să dezvolte capacitățile lor și, nu în ultimul rând să-i ferească de vicii sau alte pericole care afectează societatea, menționează aceeași sursă.

                                                                                     Ligia Beatrice Vasilescu

Foto: www.pixabay.com

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.