Aeroportul Chișinău, gazda celui mai spectaculos Air Show

Date:

Share post:

Aeroportul Chişinău a fost gazda unui show aviatic de excepţie, în acest week-end. Chiar din primele ore ale dimineţii, mii de chişinăuieni şi oaspeţi ai Capitalei s-au grăbit să vadă air show-ul, pregătit de Avia Invest și în acest an. Salturile efectuate de paraşutişti sportivi din Federația de parașutism a Republicii Moldova au deschis evenimentul.

Piloţii Aeroclubului României s-au avântat primii pe cer şi au tăiat respiraţia vizitatorilor prin trucurile acrobatice executate cu măiestrie. Au urmat ”albinele letoniene”, echipa Baltic Bees, care a reuşit ca de fiecare dată să impresioneze publicul cu cele mai complicate acrobaţii executate cu multă precizie, se arată într-un comunicat media.

Tunelul aerodinamic, adus pentru prima dată în Republica Moldova, a stârnit senzaţie şi dorinţă maximă în rândul miilor de vizitatori. Cei dornici de senzaţii tari au putut să-și testeze curajul şi să planeze preţ de câteva minute în tunelul aerodinamic, unde accesul publicului a fost gratuit. Adrenalina și entuziasmul maxim s-a citit pe fața celor care l-au testat.

Pe parcursul zilei, vizitatorii au avut ocazia să vadă nu doar o vastă expoziţie de avioane şi tehnică aeronautică, dar să intre în cabina piloților şi să simtă cum e să fii la cârma avionului.

Oaspeţii air show-ului au admirat şi participantele Concursului „Stewardesa Anului”, care s-au duelat pentru titlul de cea mai bună însoţitoare de bord. Iar premiul mare a fost pe măsură: o vacanţă de șapte zile în Tenerife. Au fost premiate și participantele de pe locul 2 și 3, cu un sejur la Paris și 2 bilete tur-retur Chișinău-Veneția.

Avia Invest a pregătit surprize şi cadouri de proporţii pentru toţi vizitatorii săi. Pe lângă programul de pe cer şi distracţii de la sol, cel mai norocos participant înscris în concursul online al Aeroportului Internaţional Chişinău a câștigat o vacanţă All Inclusive pe 7 zile în Dubai. Alți doi participanți au primit câte 2 bilete tur retur pentru destinaţiile Veneţia şi Paris.

Pe parcursul show-ului, atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de artişti consacraţi de la noi, cum ar fi Metodie Bujor, Anastasia Lazariuc și Adrian Ursu.

Oamenii au dansat și au aplaudat ore în șir cântecele trupelor „Zdob și Zdub” și formației „3 Sud Est”. Vizitatorii au cântat împreună cu artiștii cele mai îndrăgite piese și le-au mulțumit cu aplauze furtunoase.

 

 

spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.