Cel mai important eveniment economic al anului „Moldova Business Week 2018” se va desfășura la Chișinău, în perioada 27-29 noiembrie curent.

Cea dea cincea ediție „Moldova Business Week” va reuni peste o mie de participanți parteneri de dezvoltare internaționali, reprezentanți ai instituţiilor statului, oameni de afaceri din Republica Moldova, precum și companii străine  din circa 53 de state.

Moldova Business Week este un eveniment organizat anual pentru promovarea imaginii țării în vederea atragerii investițiilor, intensificarea dialogului dintre sectorul public și privat, sporirea competitivității companiilor autohtone pentru diversificarea și sporirea capacităților de export.

Pentru a participa la eveniment, persoanele se pot înregistra pe pagina web – www.mbw.md , selectând inclusiv panelul de discuții la care doresc să participe.