350 milioane de lei pentru programul „Drumuri bune pentru Moldova”

Date:

Share post:

La solicitarea autorităților publice locale, în acest an, vor fi efectuate lucrări suplimentare de reparație a drumurilor în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, în valoare de 350 milioane de lei. Banii vor fi alocați din bugetul de stat pentru anul curent. Decizia a fost aprobată miercuri la ședința Consiliului fondului rutier, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip.

În cadrul vizitelor Guvernului în teritoriu, recepționăm tot mai multe solicitări privind construcția sau reabilitarea drumurilor. Dezvoltarea infrastructurii este direct proporțională cu posibilitățile noastre financiare. E important să cheltuim banii eficient, iar investițiile în infrastructură sunt vitale. Vom continua programul „Drumuri bune” și în 2019”, a subliniat Pavel Filip.

În prezent, 90 la sută din lucrările prevăzute în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova” au fost deja executate. Premierul a solicitat să fie verificată minuțios și calitatea lucrărilor. Potrivit responsabililor din domeniu, verificările sunt efectuate cu regularitate, iar calitatea lucrărilor corespunde normativelor.

La ședință s-a decis, de asemenea, redistribuirea a 40 milioane din fondul rutier, neutilizate până acum, pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă. A fost aprobată și crearea unui grup de lucru care va elabora studiul de fezabilitate pentru construcția podului peste râul Nistrul în regiunea Cosăuți-Iampol. Acesta urmează să fie edificat în comun de Republica Moldova și Ucraina din fonduri europene.

În cadrul ședinței, s-a mai decis alocarea de mijloace financiare suplimentare în anul viitor pentru sporirea securității pe trecerile de cale ferată și identificarea soluțiilor pentru excluderea diferenței dintre numărul de automobile înregistrate și cele care trec revizia tehnică.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova
spot_img

Articole asemănătoare

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole

”Pastila” Zilei: Calea spre fericire este presărată cu miracole. Calea spre fericire este presărată cu iubire. Iar aceasta este de mai multe feluri...

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.