România:Persoanele cu studii primare vor putea fi incluse în programele de ucenicie

Date:

Share post:

Persoanele cu studii primare vor putea obține o calificare urmând programele de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, organizate în baza Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, modificată prin OUG 96/9.11.2018.

Potrivit noilor reglementări, care modifică Legea nr.279/2005, persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care au cel puțin studii primare, vor putea fi cuprinse în programele de ucenicie pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1. Pentru această situație contractul de ucenicie va avea o durată de cel puțin 6 luni.

Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă.

Astfel, prin această formă de pregătire, tinerii pot dobândi competențe profesionale și un loc de muncă cu o durată între 6 luni și trei ani, angajatorul asigurându-i ucenicului condițiile necesare pregătirii teoretice și practice.

Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, dar și de competențele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de:

  •              6 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;
  •              12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
  •              24 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
  •            36 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4;

Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăşi 30 de zile lucrătoare, iar salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună pe toată durata programului de ucenicie.

Prin modificările recente ale Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se prevede că nu beneficiază de subvenții angajatorii care:

a) anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare;

b) organizează programe de ucenicie în acelaşi domeniu de activitate în care ucenicul deţine deja o calificare ce cuprinde competenţele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie;

c) în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepţia situaţiei în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare;

d) se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare suspendate sau restricţii asupra acestora.

În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a OUG 96/9.11.2018, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va modifica Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr 279/2005 privind ucenica la locul de muncă.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.