Dmitri Voloșin, președintele organizației sportive obștești „Sporter”, câștigătorul maratonului condiții extreme, desfășurat la 14 ianuarie 2019, în Yakutia, Federația Rusă, promovează Republica Moldova în întreaga lume.
În semn de recunoștință pentru performanțele sportivului, premierul Pavel Filip i–a înmânat Diploma de onoare a Guvernului, subliniind că participarea acestuia la diverse competiții aduce o plusvaloare imaginii țării pe arena internațională.
În același timp, Pavel Filip a apreciat implicarea lui Dmitri Voloșin în acțiunile de caritate și organizarea ultimului maraton în scopul colectării de fonduri pentru reabilitarea unei fetițe. „În acest caz, orice ajutor este important. De aceea, ne vom alătura și noi în oferirea suportului necesar”, a adăugat premierul.
Pe lângă domeniul sportului, Dmitri Voloșin s–a afirmat și în sectorul tehnologiilor informaționale. Acesta este fondatorul unei companii IT, care se numără printre primii rezidenți ai Moldova IT Park. În context, premierul s–a interesat despre condițiile de activitate în cadrul parcului, subliniind că Executivul va continua să depună eforturi pentru sporirea atractivității pieții IT în Republica Moldova.
Dmitri Voloșin a apreciat îmbunătățirea cadrului legal în sectorul IT, accentuând că în cadrul parcului pot fi valorificate numeroase oportunități. În prezent, compania testează agenda electronică pentru elevi, iar începând cu 1 septembrie curent, aceasta va putea fi implementată în toate instituțiile de învățământ.
Dmitri Voloșin a alergat o cursă caritabilă de 50 de kilometri, la –60 de grade Celsius, devenind primul sportiv care reușește o asemenea performanță. În timpul apropiat, acesta planifică organizarea unui maraton internațional, care va reuni sute de amatori ai sportului extrem.