În cadrul proiectului „Burse pentru formare profesională” 80 de studenți din familii social-vulnerabile au fost premiați

Date:

Share post:

Studenți ai  instituțiilor de învățământ profesional-tehnic din 12 regiuni ale țării,  au fost premiați astăzi, 03 aprilie, în cadrul proiectului „Burse pentru formare profesională” implementat de Centrul de Informaţii Universitare cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale (MSMPS) și Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC).

Proiectul are drept scop oferirea suportului tinerilor din familii social-vulnerabile ca să-şi continue studiile după absolvirea gimnaziilor. Astfel, grupul ţintă al programului îl reprezintă tinerii, băieţi şi fete, absolvenţi ai gimnaziilor din Moldova, care doresc să-şi continue studiile la nivel secundar profesional, liceal sau mediu de specialitate.

În cea de-a 8 ediție, au fost depuse 223 de dosare, dintre care o Comisie de Experți Independenți formată din reprezentanții MECC, MSMPS și a mediului academic a selectat 80 de finaliști, cărora le-au fost oferite 80 de burse a câte 12000 lei. Banii sunt utilizați de tineri pentru acoperirea necesităţilor curente precum cazare, masă, procurare de cărţi şi instrumente necesare pentru orele practice

Bursele au fost oferite în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulţi oficiali ai guvernului şi reprezentanţi ai Fundaţiei Orange Moldova.

„Acordarea burselor pentru formare profesională tinerilor este un suport considerabil pentru afirmarea acestora atît profesional, cât și personal. Ministerul, prin politicile sale, promovează angajarea tinerilor în cîmpul muncii, inclusiv  prin subvenționarea angajatorilor. Investind în educație, dar și angajare, asigurăm un viitor sigur țării noastre”, a declarat secretarul de stat al MSMPS, Viorica Dumbrăveanu.

„Acest proiect este unul durabil și ne bucurăm să vedem că de la an la an, numărul aplicaților crește. Prin oferirea acestui suport ne exprimăm aprecierea faţă de meritele tinerilor, precum şi îi încurajăm să-şi valorifice potenţialul”, a subliniat  preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova, Sergiu Postică.

Menționăm că, 657 de burse au fost oferite în cadrul celor opt ediţii ale proiectului.

Reporter:Panfil Ion

spot_img

Articole asemănătoare

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii

Eveniment: Vernisaj expoziția Spirala Naturii. Unde? Când și despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO

Invitație fascinantă: XXL TARANTULA EXPO. Mai multe informații despre acest minunat eveniment expozițional, în cele ce urmează.

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa?

Nou: Sesiunea de achiziții de artă contemporană 2024. Unde? Cine poate participa? La aceaste întrebări, răspundem în cele ce urmează.

Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping, cu premii zilnice la …

Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping, cu premii zilnice la ... Unde ? Pentru a afla răspunsul citim informațiile din materialul care urmează azi, la Infoanunț.