Pe măsură ce înaintez în demersul meu de a descoperi Bucureștiul îmi dau seama că mi se deschide în față o lume fascinantă pe care, fără voie, am ignorat-o prea mult timp. Este istoria zbuciumată a unui oraș care-și expune cu o remarcabilă sinceritate sufletul în față celui care încearcă să vadă Bucureștiul așa cum este el cu adevărat: un oraș cu un trecut impresionat, un oraș care nu are de ce să se rușineze printre celelalte metropole ale lumii, un oraș care are foarte multe de transmis.
Din bogăția de vestigii din București, am ales astăzi să vizităm un loc stâns legat de istoria catolicismului. Fără nicio conotație religioasă, demersul nostru nu are altă intenție decât aceea de a aduce în prim-plan un obiectiv turistic pe care Capitala României îl include și care poate face parte din traseul celui care vrea să descopere Bucureștiul istoric.
Turistul printre vestigii se oprește de data aceasta la Biserica Bărăția, cea mai veche parohie catolică din București.
Istoria de secole a Bisericii Bărăția
Poziționată chiar în centrul orașului, pe Bulevardul I.C. Brătianu, Parohia Sancta Maria Gratiarum, cunoscută printre bucureșteni drept Biserica Bărăția, se înalță semeață în fața trecătorului care se îndreaptă către Teatrul Național. Albul perfect al construcției te îndeamnă să te oprești și să vrei să afli istoria acestui loc. Turnul-clopotniță al bisericii veghează de la înalțimea sa asupra orașului care îi este casă.
Este un loc plin de încărcătură, un loc care dezvăluie o poveste ce se întinde pe mai multe secole, o poveste a unui lăcaș de cult care a cunoscut toate marile tragedii de pe meleagurile pe care astăzi găsim Capitala României.
Parohia Bărăția își are rădăcinile undeva departe în trecut, fiind înființată în anul 1629. Este prima locație a credincioșilor catolici din această parte a țării.
Având în spate o asemenea încărcătură istorică, biserica nu are cum să nu te determine să vrei să o descoperi. Așa am făcut și noi. Însoțită de colega mea, am pășit într-o zi de joi dincolo de porțile care străjuiesc intrarea bărăției ( n.r. biserică sau mănăstire, nume specific lăcașelor de cult catorice din orașele aflate la est și sud de Carpați). Am pătruns într-o curte în care câțiva muncitori trebăluiau de zor la una dintre construcțiile din interior.
Ușa bisericii era larg deschisă, așa că am urcat cele câteva trepte și am intrat în lăcașul de cult. Lumina palidă din interior era dată doar de razele de soare care-și făceau loc prin vitraliile impresionante care ornează ferestrele bisericii.
Aveam să aflu mai târziu că vitraliile Bărăției au fost realizate într-un atelier specializat din București, pe două dintre ele fiind înscris numele donatorului: M.Zigeler, Str. Schitu Măgureanu 23. Din păcate, nu există și o dată care să ne certifice perioada în care aceste vitralii au apărut.
Vitraliile sunt împărțite în patru perechi care acoperă ferestrele așezate de-o parte și de alta a zidurilor bisericii. Pe latura din stânga dinspre altarul lăcașului de cult străjuiesc: „Prea Sfânta Inimă a lui Isus”, „Sfânta Ana cu Sfânta Fecioară”, „Sfântul Dominic primind de la Sfânta Fecioară Rozariul” și „Sfântul Eduard, rege al Angliei”. În partea dreaptă se remarcă alte patru vitralii: „Sfântul Iosif”, „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare”, „Sfântul Augustin”, iar ultimul vitraliu îl reprezintă pe „Sfântul Arhanghel Mihail care îl împinge pe Lucifer”.
Și la intrarea în biserică s-au aflat, cândva, două vitralii care îi reprezenta pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, dar amprenta timpului s-a făcut simțită, culorile fiind șterse. În spatele acestor două vitralii se află astăzi un zid care face practic imposibilă remarcarea celor doi sfinți.
Trebuie să vă spun că în timp ce admiram spectaculoasa construcție din interiorul bisericii, două doamne se rugau în tăcere într-un colț. Ușor aplecate peste spătarul băncuțelor din fața lor, femeile își țineau mâinile adunate în poală creionând un tablou duios al omului venit să-și caute liniștea interioară acolo unde crede că îl poate simți mai aproape pe Dumnezeu. Privirea le era îndreptată către altar, locul în care se pot vedea statui, dar și picturi murale care prezintă diferite personaje biblice. Lăcașul de cult îmbină perfect spectaculozitatea vechilor vitralii cu un interior ce construiește o imagine specifică stilului Art Deco.
În timp ce admiram fascinanta frumusețe a acestui loc, ne-a abordat una dintre angajatele bărăției care ne-a dat indicațiile necesare pentru a-l găsi pe parohul bisericii. Am plecat în căutarea celui care putea să ne vorbească despre istoria Parohiei Sancta Maria Gratiarum. Era într-una dintre clădirile din interiorul bărăției. Muncea cot la cot cu lucrătorii.
Un om de o modestie rar întâlnită astăzi, parohul Cristinel Țâmpu s-a arătat destul de surprins că am ales să aducem în atenția cititorilor tocmai lăcașul de cult pe care-l păstorește.
Ne-a condus bucuros prin biserică, iar pentru a ne permite să vedeam toată minunăția acesteia a aprins toate luminile din interiorul lăcașului de cult. Cu generozitate, ne-a dăruit monografia Bisericii Bărăția, lucrare coordonată de fostul paroh al lăcașului de cult, preotul Dănuț Doboș.
Bărăția a tot renăscut mereu din propria cenușă
Așa cum am menționat și anterior, parohia a fost înființată în anul 1629, dar biserica pe care noi o vedem astăzi a trecut de mai multe ori prin flăcările distrugerii, reușind să reziste peste veacuri și să renască de fiecare dată din propria cenușă.
Puținele surse istorice indică faptul că pe locul pe care astăzi se înalță Bărăția a fost construită prima parohie Sancta Maria Gratiarum, undeva între anii 1631-1633. Biserica din lemn „măsura zece pași în lungime și cinci în lățime, adică aproximativ 30 de metri pătrați”. Lucrarea a fost atât de prost făcută încât în nici 40 de ani din prima „bărăție” au rămas doar ruinele.
Și totuși, biserica va renaște după anul 1716, când ducumentele ce s-au păstrat până astăzi vorbesc despre construcția unui nou lăcaș de cult în locul celui din lemn. Se pare că lucrările au început încă din 1672, dar conjuctura istorică a fost potrivnică și nu a permis finalizarea acestora. Zidirea celei de a doua bărății a fost terminată undeva prin 1741.
Dar asupra acestui loc se vor abate flăcările unui mare incendiu care, în după-amiaza zilei de 28 august (9 septembrie) 1804, pornind din mahalaua Șelari, a transformat în scrum și Bărăția.
Din nou lumea catolică din Țara Românească a trebuit să facă eforturi pentru a strânge fondurile necesare reconstruirii acestei parohii. Și astfel, în anul 1813, vom avea terminată cea de-a treia bărăție.
Dar istoria se va repeta mult mai repede decât putea cineva anticipa, cea de-a treia bărăție rezistând doar 34 de ani. În 23 martie 1847, zi despre care se spune că era Duminica Floriilor pentru Biserica Ortodoxă și Paștele pentru Biserica Catolică, pornește din Dealul Spirii un puternic incendiu care va transforma în ruine și cenușă întreaga jumătate vestică a Bucureștiului. „La Bărăția totul a ars până la temelii, biserică, mănăstire și turn; în furia focului nu s-a putut salva nimic”.
Norocul a făcut însă ca, în acea perioadă, influența curții imperiale a Austriei să fie destul de mare, așa că donațiile făcute de aceasta vor constitui temelia pentru refacerea complexului Bărăția. Lucrările sunt finalizate în anul 1850, iar parohia va funcționa în această formă inclusiv în perioada interbelică. „Refacerea după focul din anul 1847 s-a făcut imprimând un caracter local, românesc, ansamblului Bărăția, ieșind din modelele tradiționale catolice. S-a construit turnul-clopotniță pe latura de intrare la mănăstire, separat de biserică, iar pe fațada vestică a bisericii s-a înălțat un turn baroc. La fel și la baza semicercului absidei s-a înălțat un turnuleț asemănător, pentru ca să simuleze o apropiere de stilul bisericilor ortodoxe care au turn pe pronaos și cupolă, la mijloc…”, notează Dănuț Doboș, în lucrarea „Biserica „Bărăția”- București. Patru veacuri de spiritualitate”.
Focul este înlocuit de buldozere
Zbuciumul Bărăției reîncepe în anul 1933, atunci când Primăria Generală București a sistematizat marele bulevard I.C. Brătianu. Iar în locul flăcărilor care au mistuit în mai multe episoade acest lăcaș de cult apar buldozerele care vor sfărâma o mare parte din imobilele complexului parohial. „Cu acest prilej a fost demolată vechea mănăstire franciscană cu toate clădirile aferente, precum și vechile chilii din partea nordică a turnului „Bărăția”, complexul căpătând forma de astăzi”, amintește Dănuț Doboș.
Nici comuniștii nu au fost prea încântați de faptul că în mijlocul „capitalei socialismului românesc” trona o construcție cu atât de multă încărcătură religioasă. Au încercat chiar să profite de dezastrele produse de cutremurul din 1977 asupra imobilului și să forțeze o demolare a acestuia. Doar curajul celor care păstoreau atunci biserica a făcut ca mai marii vremurilor să renunțe la idee. Salvarea Bărăției a venit de la ingeniozitatea Monseniorului Francisc Augustin care a prezentat Bărăția drept „o componentă greu de înlocuit a peisajului urban al Capitalei, precum și unul dintre puținele puncte de reper evidente ale axei nord-sud a orașului”. Totodată, a insistat asupra faptului că reprezintă un „punct major de atracție turistică” a Bucureștiului.
Acest demers a avut succes în rândul comuniștilor care s-au implicat în repararea Bărăției după pagubele provocate de cutremurul din 1977. Lucrările au fost avizate chiar de Ion Dincă, primarul de atunci al Capitalei, care a vizitat Bărăția și a ordonat lucrări de restaurare.
Iar astăzi Bărăția străjuiește Bulevardul I.C. Brătianu, ascunzând în spatele zidurilor sale albe istoria zbuciumată a orașului București.
