Peisajul bucureștean include tot mai multe târguri de artă.

Licitații, expoziții, vernisaje, toate aceste evenimente sunt un prilej nemaipomenit de a aduce în prim-plan Bucureștiul. O licitație de artă, de exemplu, este o ocazie unică de a familiariza mulțimi de oameni din întreaga lume cu realitățile culturale de la noi.

În spațiul bucureștean funcționează o serie de case de licitații care au ca scop principal promovarea patrimoniului cultural. Prin intermediul acestor instituții, arta românilor este făcută cunoscută în întreaga lume.

Târgurile ascund comori nebănuite.

A familiariza de la o licitație la alta mii de oameni care, pe de o parte vizitează expunerile, pe de altă parte accesează site-urile caselor de licitație cu opere de artă de mare valoare, echivalează cu o remarcabilă promovare a artei naționale, nu numai în Europa, dar și de o parte și de alta a Atlanticului. Apoi, tocmai fiindcă fiecare expunere este însoțită de materialele publicate pe site-ul de licitație, are și o funcție educativă și este aproape imposibil ca, după consecventa lor contemplare, consumatorul de artă să nu dorească să știe mai mult despre România. Și, implicit, despre „vestita cetate a Dâmboviții”. În fond, finalitatea efortului fiecărei case de licitație, dublat de experiența estetică a experților săi, se află în concordanţa de percepţii recuperate în planul sensibilității. Și credeți-ne că e mult mai important decât succesul financiar!”, explică reprezentanții AraArt.

Arta românească este căutată de colecționarii români

Aflat abia într-o perioadă a preadolescenței, Bucureștiul licitațiilor de artă se dezvoltă de la un an la altul, încercând să câștige teren pe o piață în care ora exactă se dă în marile metropole ale lumii.

Reprezentanții Casei Alis ne spun că propunerile din cadrul licitațiilor de artă organizate în Capitală vizează în special autori români. „Așa cum artiștii unguri se vând cel mai bine la Budapesta, cehii la Praga, și așa mai departe, artiștii români își au locul aici, în țară. Există ocazional negustori străini care vin pentru un anumit obiect care îi interesează. Am avut, de-a lungul activității, lucrări de artiști ruși și ucraineni, cumpărate de galerii de artă din țările de origine”, precizează Ion Rizea, administratorul Alis.

„Lecția” lui Nicolae Tonitza s-a vândut pentru 190.000 de euro.

Arta de patrimoniu rămâne în topul preferințelor publicului român, fapt confirmat și de cea mai recentă licitație organizată de Artmark.  Evenimentul, care a avut loc acum câteva zile, a marcat și cea mai bună tranzacție a anului 2019. „Lecția” lui Nicolae Tonitza a fost adjudecată pentru suma de 190.000 de euro, artistul menținându-și, astfel, locul fruntaș în topul celor mai căutați pictori români.

De asemenea, licitația a adus și o serie de recorduri de autor. Reprezentanții Artmark amintesc, în acest context, despre lucrări cum ar fi „Țărăncuțe din Săliște” de Ștefan Dumitrescu, „Sfânta Treime și Sfinții Ierarhi” de Gheorghe Tattarescu, „Adam și Eva” de Dem Demetrescu. Colecționarii prezenți la eveniment au licitat și un timp record- 20 de minute pentru opera „Ardealul” de Constantin Daniel Rosenthal.

Bucureștiul, în context european

Printre turiștii care vizitează Bucureștiul, sunt și mulți pasionați de artă care vin special în Capitala României pentru a participa la anumite licitații. Chiar dacă fenomenul nu a ajuns la un asemenea nivel încât să vorbim despre un turism al investițiilor în arta românească, este evident că domeniul stârnește tot mai mult interesul străinilor.

Interesul față de obiectul cultural scos la licitație de piața românească de artă este o realitate. Numai că, vedeți, ca în orice țară europeană, și bunurilor noastre culturale considerate de interes şi valoare naţională sunt protejate prin lege. Așa că, în achiziționarea unui obiect de artă, nu numai străinii dar și românii cu dorință de a face investiții în artă, nu trebuie să desconsidere sau să neglijeze faptul că obiectul licitat are o dublă valoare: cea culturală și, abia apo,i cea materială. Iată de ce, achiziția în sine neapărat trebuie să fie dublată de cunoștințe și, de ce nu și de conștiință asupra valorii spirituale a obiectului licitat. Are și România legile ei! Care nu sunt rele. Dacă ar fi și respectate. Poate să pară paradoxal, dar procesul de conștientizare a răspunderii față de patrimoniul cultural care, la prima vedere, ține de bunul simț, mai are de străbătut o cale lungă. Foarte lungă”, nuanțează reprezentanții AraArt.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe