Primul Centru de Transplant Pulmonar din România

Date:

Share post:

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București a devenit cunoscut în toată lumea în momentul în care a anunțat realizarea primului transplant pulmonar de la noi din țară. Intervenția a avut loc în aprilie 2018, atunci când o echipă de medici, coordonată de dr. Igor Tudorache, i-a redat unui bărbat șansa la viață.

O să vă întrebați poate de ce vorbim în cadrul unui program de promovare a Bucureștiului despre o astfel de temă. Răspunsul este cât se poate de simplu: Capitala României nu este doar un oraș în care te poți distra, poți dezvolta afaceri sau îți poți face o carieră, este și un oraș în care serviciile medicale sunt în plină extindere, spitalele de aici reușind să se impună datorită serviciilor oferite.

Iar în acest peisaj, Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București se evidențiază datorită faptului că include singurul Centru de Transplant Pulmonar din țară. Compartimentul face parte din cadrul secției Chirurgie Generală II și a fost înființat în anul 2017, fiind acreditat de Agenția Națională de Transplant și de Ministerul Sănătății.

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București face parte din rețeaua de unități medicale administrată de Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Istoria spitalului

Localizat pe Bulevardul Ion Mihalache, din Sectorul 1, Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București are o istorie care merge mult în spate, până în perioada interbelică.

În acea perioadă a apărut o policlinică a Căilor Ferate pe structura căreia se va dezvolta unitatea sanitară de astăzi. Transformarea acestei policlinici în spital a avut loc după anul 1944, noua unitate sanitară fiind „botezată” Spitalul “Vasile Roaită”. Ulterior, a primit numele de Spitalul “Grivița Roșie”, iar în toată perioada comunistă a fost cunoscut sub numele de Spitalul Grivița.

Actualul nume al spitalului a fost dat în 1990, iar inițiativa a aparținut prof.dr. Ioan Guțiu. Astăzi, unitatea sanitară dispune de 303 paturi și are nu mai puțin de 13 secții și compartimente axate pe diferite afecțiuni, de la medicină internă, la chirurgie, reumatologie, ORL sau pneumologie.

Performanță în domeniul transplantului de organe

La Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București se realizează transplant hepatic, dar și transplant pulmonar.

Un spital cu 303 paturi este încadrat de obicei în categoria unităților sanitare mici. Prin urmare, faptul că un astfel de spital este implicat în activitatea de transplant reprezintă o performanță extraordinară.

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” deține un Centru de Transplant în care se realizează atât transplant hepatic, cât și transplant pulmonar.

Dacă în cazul transplantului hepatic aproape că vorbim despre o intervenție chirurgicală obișnuită, cu multe reușite în medicina din România, transplantul pulmonar este o operație delicată care se realizează cu mari riscuri în toate marile centre universitare din lume. Dintre toate tipurile de transplant, cel pulmonar este cel mai greu de efectuat.

Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a fost înființat în anul 2014. În cazul Centrului de Transplant Pulmonar, acreditările au fost obținute în anul 2017, dar prima intervenție a fost realizată în aprilie 2018.

Finanțarea pentru dezvoltarea Centrului de Transplant Pulmonar de care România are mare nevoie s-a ridicat, până acum, la peste zece milioane de euro. Banii au venit atât de la bugetul local, prin Primăria Capitalei, cât și de la bugetul central, prin Ministerul Sănătății.

După ce Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a primit toate acreditările pentru realizarea transplantului pulmonar au trecut câteva luni până a fost efectuată prima intervenție.

Beneficiarul acestui prim transplant, realizat în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2018, a fost un bărbat din Iași, care de trei ani trăia conectat la aparatul de oxigen. La momentul intervenției chirurgicale avea 37 de ani. Astăzi, la mai bine de un an de la complicatul transplant, omul își duce viața liniștit. E drept că se află sub o supraveghere medicală continuă, dar recuperarea este una bună și dovedește faptul că intervenția a fost una de succes.

După acest caz operat cu succes, au urmat și alți pacienți care au primit noi șanse la viață.

Mai mult, cea mai recentă realizare a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” marchează o nouă premieră națională. Este vorba despre realizarea a două transplanturi simultane: ficat și plămâni, la doi pacienți diferiți. Reprezentanții unității medicale au anunțat că este pentru pentru prima dată în lume când un spital mic, sub 300 de paturi, reuşeşte o astfel de performanţă.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF

Atenție! Avertizare mesaje false în numele ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de…la Chișinău

Concurs de comercializare a bunurilor confiscate pentru data de...la Chișinău. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) al Republicii Moldova anunță

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori

Noi modificări legislative în domeniul protecției consumatorilor. Dobânzi limitate și noi drepturi pentru consumatori.

Frontiere moderne și eficiente: Un nou acord România – Republica Moldova

Frontiere moderne și eficiente: Acord semnat pentru controlul coordonat la PTF „Giurgiulești-Galați” și schimb de experiență între autorități.