Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” reprezintă un punct de referință pe harta medicală națională

În peisajul medical din Capitală, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” ocupă un loc special, datorită activității pe care o derulează. Aflată în administrarea Primăriei Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), unitatea medicală include, printre altele, și un Cabinet de boli tropicale și medicina călătoriei.

Într-o lume în care migrația de diferite tipuri a devenit o constantă, existența acestui spital reprezintă o necesitate, dar în același timp și o asigurare că anumite probleme de sănătate își pot găsi rezolvarea.

Istoria spitalului

Despre Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” s-a putut vorbi din anul 1956, atunci când a fost înființată o unitate medicală necesară pentru izolarea cazurilor de hepatită acută virală.

Pornind de la o singură secție, spitalul s-a extins treptat. Au fost construite secții noi, iar unitatea sanitară s-a axat și pe tratarea pacienților cu „boli tropicale de import”, dar și a celor cu infecție HIV/SIDA.

Anul 1976 reprezintă un punct de referință în istoria acestui spital, datorită faptului că a fost înființată, în cadrul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Clinica de Boli Infecțioase și Tropicale. Inițiativa a aparținut Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

În intervalul 1976 – 1995, clinica a fost condusă de prof. dr. Ludovic Păun, omul care a reușit să modernizeze spitalul și să-l transforme într-un centru de referință în tratarea bolilor infecțioase și a bolilor tropicale.

Un adevărat vizionar,  prof. dr. Ludovic Păun mai are meritul de a fi autorul primei cărți despre infecția HIV/SIDA în România. De altfel, diagnosticarea primului caz de SIDA la adulți din România s-a făcut, în anul 1985, în acest spital. De asemenea, în această unitate medicală au fost diagnosticate și primele cazuri de SIDA la copii (iunie 1989).

Mentor pentru zeci de medici care îi duc munca mai departe, prof. Dr. Ludovic Păun a fost urmat la conducerea clinicii de către prof. Dr. Emanoil Ceaușu.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” reprezintă un punct de referință pe harta medicală națională și internațională datorită modului în care a reușit să răspundă provocărilor epidemiologice apărute în timp. Hepatite, epidemia de holeră (1977, 1982), epidemia de encefalită West-Nile (1996) sau epidemia de gripă cu virus A H1N1 (2009 – 2010) sunt doar câteva episoade dramatice din istoria noastră, în care cadrele medicale ale spitalului au intervenit și au oprit extinderea bolilor.

Clinica de Boli Infecțioase și Tropicale este recunoscută pe plan internațional, fiind admisă, începând cu anul 1980, în Consiliul European al Școlilor și Institutelor de Medicină Tropicală și Igienă.

Modernizările continuă

Pacienți din toată țara vin să se trateze la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” .

Importanța acestei unități medicale în peisajul sanitar național, dar și internațional, a determinat administrațiile locale să aloce fonduri importante pentru reabilitarea spitalului, dar și pentru modernizarea și extinderea acestuia.

Cel mai recent proiect, care are legătură cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, vizează construirea unui ambulatoriu care va putea primi o medie de 400 de pacienți zilnic.

În noul proiect este prevăzut că, noua policlinică, va avea un regim de înălțime de P+1E și o suprafață desfășurată de peste 1.100 de metri pătrați, 16 cabinete de consultații, trei saloane de spitalizare de zi (cu 17 paturi, 12 pentru adulți și cinci pentru copii) precum și toate funcțiunile anexe unei astfel de unități medicale.

Importanța acestei lucrări este una majoră în contextul în care Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” este una dintre cele două unități sanitare din București axată pe boli infecțioase. Mai mult, aici ajung pacienți din toată țara. În plus, sunt tratați pacienții cu boli tropicale.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe