Casa Oamenilor de Știință din București.

Din punct de vedere arhitectonic, Bucureștiul este un amestec de stiluri, iar acest amestec a dat naștere unui oraș viu, divers, un oraș în care oricine se regăsește. Influențele străine sunt evidente și în Bucureștiul de acum, în care s-au păstrat multe clădiri de patrimoniu care amintesc de vremurile trecute.

Bucureștiul este un amestec perfect de stiluri arhitectonice.

Una dintre amprentele pe care o regăsim asupra Bucureștiului datează din perioada domniilor fanariote, atunci când arhitectura locului a cunoscut o influență puternică a stilului oriental.

Și astăzi, se mai păstrează, prin unele cartiere scăpate de buldozerele comuniste, fragmente din acele case cu elemente specifice arhitecturii oriental-balcanice. Putem aminti aici geamlâcul sau stucaturile, acele ornamente care reprezintă flori, păsări sau animale fantastice.

Și totuși cea mai evidentă influență a acelor vremuri o găsim în structura hanurilor care stau și astăzi în picioare. Atunci când am pornit pe urmele otomanilor, v-am prezentat Hanul lui Manuc, dar și Hanul cu Tei.

Intrăm în epoca stilului clasic

Vremurile însă au trecut, iar Europa a fost cuprinsă de frenezia stilului clasic. Evident că Bucureștiul nu avea cum să scape de această influență.

Astfel, începând cu secolul al XIX-lea, în București apar tot mai multe clădiri ridicate în stil clasic.

Toate aceste construcții sunt rezultatul muncii unor experți de import, care vin în Principatele Române pentru a-și arăta priceperea. Este momentul în care arhitecți francezi, germani sau austrieci, formați la diferite școli, influențează noua imagine a orașului.

Este momentul în care centrul Bucureștiului capătă o altă imagine, iar orașul devine tot mai admirat de călătorii străini care îl vizitează.

Cel mai bun exemplu pe care îl putem oferi pentru a reliefa acea epocă este Grădina Cișmigiu, loc care se datorează muncii celebrului peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena. El a reușit să transforme o zonă plină de mâl și bălți în cel mai frumos parc pe care îl are astăzi Capitala României.

Tot în perioada stilului clasic este deschisă și Șoseaua Kiseleff, una dintre cele mai spectaculoase artere din București.

Nu putem însă vorbi despre stilul clasic fără a aminti de clădirea Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”. E drept că primul imobil în care a funcționat această instituție a fost bombardat de nemți, în timpul celui de-al Doilea război Mondial, dar teatrul a fost refăcut după structura inițială și amintește și acum de clasicismul Europei secolului al XIX-lea.

Trei mari arhitecți din Franța, Germania și Austria au fost implicați în acest proiect, fiecare dintre ei primind misiunea de a pune pe hârtie câte un plan arhitectonic pentru clădirea teatrului. Niciunul dintre proiecte nu a fost acceptat. S-au întrunit comisii peste comisii, iar un proiect care pornit în 1836 a fost finalizat abia la 31 decembrie 1852, atunci când are loc inaugurarea teatrului. Făcut după modelele teatrelor italiene, se spune că Teatrul Național din București era cel mai frumos din Europa.

Interesant este că în perioada dominată de stilul clasic încep să-și facă simțită prezența și arhitecții români formați peste hotare. Este și cazul lui Alexandru Orăscu, arhitectul care se face „vinovat” de modul în care arată Palatul Universității, locul în care funcționează astăzi mai multe facultăți din cadrul Universității din București. El a fost părintele acestei construcții, planurile sale fiind cele care au stat la baza lucrării începute în 1857.

Epoca romanticilor

Clădirea care adăpostește Muzeul „George Enescu”.

Duritatea stilului clasic este înlocuită treptat în toată Europa de un stil nou, cel romantic.

O combinație interesantă de elemente, stilul romantic se remarcă, în special, prin însușirea unor caracteristici din arhitectura feudală, cu precădere din cea gotică. Este momentul în care în arhitectura Bucureștiului încep să apară bolțile pe arce, crenelurile, turnulețele. Cea mai frumoasă exemplificare a acestui stil o putem face prin clădirea Muzeului Național de Istorie a României.

Iar lucrurile continuă să evolueze, iar sub influența arhitecților francezi se impune și la noi stilul eclectic. Acum se poate spune că are loc modernizarea cu adevărat a orașului datorită unor clădiri simbol ca Ateneul Român, Palatul Băncii Naționale, Palatul CEC, palatul care găzduiește Muzeul „George Enescu”, clădirea Casei Oamenilor de Știință.

Dar a venit timpul ca locul arhitecților străini să fie luat de cei români, care deja începuseră să-și facă un nume și să se impună prin lucrări monumentale.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe