Vila de la numărul 1 poartă semnătura arhitectului Duiliu Marcu.

Ne întoarcem în cartierul plin cu străzi cu nume de capitale. Este locul din București care ne-a permis să explorăm un adevărat univers al frumosului, o lume fascinantă în care am învățat rând pe rând să identificăm stilurile arhitectonice ale secolului trecut. Suntem pe Rabat, Strada Rabat.

Casele de poveste de pe Strada Rabat.

Tangentă la arcul de cerc descris de Aleea Alexandru, Strada Rabat intersectează străzile Ermil Pangrati și Emil Zola, până întâlnește Strada Atena. Și amândouă se topesc în Strada Ankara,  delimitând astfel cochetul părculeț „Khalil Gibran”.

Fascinanta poveste a vilei de la numărul 1

Ne pornim călătoria din Bulevardul Aviatorilor, cu trotuarele sale generoase. Și din câțiva pași pe misterioasa Aleea Alexandru, cu vile monument istoric bine ascunse sub coronamentul bogat, ajungem,  parcă dintr-o dată, în fața unei vile îmbrăcată în cărămidă aparentă roșie. Este unul dintre acele imobile din București pe lângă care trecem fără să bănuim poveștile din spatele zidurilor.

Iar aici, pe Strada Rabat, la numărul 1, la răscruce cu Strada Ermil Pangrati ajungem la o întâlnire …. de povești. Atât proprietarul, cât și arhitectul sunt două personalități care au marcat evoluția istorică a României.

Vila a fost construită pentru inginerul Constantin Bușilă.

În această casă impozantă, ce ni se arată în toată splendoarea ei, și-au pus sufletul propietarul, inginerul Constantin Bușilă, și arhitectul Duiliu Marcu.

Dacă privești cu atenție, o să descoperi că toate casele au puterea de a-ți spune povești. Iar vila de la numărul 1 are o istorie fascinantă.

Imobilul există astăzi datorită dorinței inginerului Constantin Bușilă (1877-1950). Una dintre personalitățile de marcă ale Universității Politehnica din București, Constantin Bușilă a ghidat, pe parcursul a 40 de ani, pașii studenților săi într-un domeniu de pionierat în epocă: electricitatea. Prin munca sa, a contribuit fundamental la crearea sistemului energetic românesc.

Constantin Bușilă este una dintre personalitățile învățământului tehnic de la noi din țară. Prorector al Universității Politehnica din București, decan al Facultății de Electromecanică, inginerul a fost ales, începând cu anul 1937, membru al Academiei de Științe din România. El are o contribuție majoră la dezvoltarea industriei românești și a școlii care formează ingineri pentru această industrie.

Chiar dacă nu a fost politician prin vocație, Constantin Bușilă va ocupa, între anii 1941-1943, funcția de ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, în Guvernul Antonescu.  Pentru regimul venit ulterior nu a contat faptul că s-a delimitat de activitatea politică și că a încercat gestionarea Ministerului Lucrărilor Publice de o manieră exclusiv profesională, iar în toamna anului 1944 este ordonată arestarea sa. Astfel, fiul căpitanului Dimitrie Bușilă – erou al Armatei Române căzut pe câmpul de luptă în august 1877, în Războiul pentru Independența României –  devine, la rândul lui, o jertfă….

Dar să ne întoarcem la vila de pe Strada Rabat. Casa poartă semnătura arhitectului Duiliu Marcu. Imobilul a fost ridicat în perioada anilor 1932-1933 și respectă stilul caracteristic arhitectului, dar în același timp reliefează dorințele celui pentru care a fost construită.

Cu proporții echilibrate și elemente decorative simple (ancadramente de piatră, în registrul superior o friză  realizată prin jocul cărămizilor aparente, ferestre orientate pe orizontală și dispuse pe lungime, feronerie Art Deco), imobilul valorifică un spațiu puțin generos ca suprafață.

Nu este singura construcție din această zonă a Bucureștiului semnată de Duiliu Marcu. Am mai întâlnit creații ale arhitectului și pe alte străzi. De exemplu, pe Strada Washington, numărul 9 (Casa George Georgescu). De asemenea, am avut ocazia de a admira Palatul Victoria.

Așa cum chiar el declara, în anul 1960 pentru Revista Arhitectura, scoasă de Editura Tehnică, Duiliu Marcu a fost permanent preocupat să găsească soluții originale românești. Arhitectul a luat din arhitectura clasică „numai claritatea, simplitatea, ponderea, euritmia, proporțiile, meticulozitatea studiilor de detaliu”. Iar vila roșie de la începutul Străzii Rabat ilustrează cel mai bine acest crez.

Vila de la numărul 1 este punctul în care se întretaie poveștile a doi academicieni, oameni uriași, creatori de școală în domeniile lor: energetica și arhitectura.

Și povestea continuă

Pe Strada Rabat primim adevărate lecții de stil.

Mergem mai departe, iar la numărul 5 un alt imobil monument istoric, construit în stil neoclasic, ne iese în cale. Casa se învecinează, la numărul 7, cu o altă vilă monument istoric, cu inserții de lemn în stil neoromânesc. Ambele imobile sunt astăzi sedii de ambasade.

Puțin mai departe, la numărul 16, bine ascunsă de vegetația rustică, este o vilă în stil neoromânesc cu foișorul specific, învecinată cu un alt imobil monument istoric aflat la numerele 18-20, în stil neoclasic.

Revenim pe partea cu numere fără soț, la numărul 19, un alt monument istoric, construit în stil neoromânesc, după planurile arhitectului Cristofi Cerchez. Este vila ”Sofia și Eliza Candiano – Popescu”. O altă casă cu poveste….

Proiectată inițial ca un duplex, pe teren, descoperim astăzi doar jumătate de casă. Important este că imobilul nu și-a pierdut eleganța.

„Frumoasa bucureșteană” sfidează semeață trecerea timpului.

Vila a fost construită în perioada 1912-1913. A fost cunoscută în epocă sub denumirea de „frumoasa bucureșteană”. Locuința era destinată soției și fiicei generalului Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901).

Mergând doar pe una dintre străzile cu nume de capitală am avut ocazia să descoperim o mulțime de povești despre Bucureștiul secolului trecut. Așa că vă invit să ne continuăm călătoria și să ne întâlnim în altă capitală.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe