Chiar și atunci când se întâmplă ceva nedorit, dureros, neprevăzut, Universul are grijă ca aceasta să devină, în final, o binecuvântare. Atunci când sub masca armoniei cotidiene se ascunde o mare nefericire, Universul trebuie să facă ceva, pentru că senul vieții pe Pământ este fericirea. Și cum putem înțelege adevăratul sens al vieții dacă nu printr-un miracol?
Schimbarea schimbă totul. Nu există viață fără evoluție. Evoluția înseamnă schimbare. Anii trec, nu mai gândim ca la 14, 18, 20 de ani și tot așa. Dacă acceptăm trecerea anilor, înțelegem pe deplin schimbarea. Nu ne putem schimba prin fericire, dar o putem face prin nefericire.
Binecuvântări ascunse
În orice moment de viață nedorit se ascunde o binecuvântare divină. Când înțelegem aceasta, viața își va urma cursul firesc. Atașamentul, dependența, obișnuința. Când apare ceva imprevizibil, care te scoate din ritmul cotidian, simți că este sfârșitul lumii. Dar ceea ce părea final este de fapt un nou început. Dumnezeu ne oferă o nouă viață de fiecare dată când o cerem. Și însăși viața este un miracol…
Nota maximă
Așa cum la școală dorim să fim printre primii, tot așa și în viață vrem să obținem nota maximă. Examenele Universului sunt la tot pasul și în tot locul. După 2012, oriunde mergem suntem testați. Există un computer universal care notează faptele noastre, bune și rele. Există o evaluare, pe Pământ și Dincolo. Cu toți dorim să știm că am făcut aici, în lumea terestră, tot ce puteam noi mai bine. De aceea trebuie să ne dorim nota maximă.
Cum să devină miracolele realitate?
V-ați întrebat, desigur, cum pot deveni miracolele realitate. Credința puternică face ca visele să devină realitate. Dumnezeu știe ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi și ne oferă ceea ce ne dorim, dacă aceasta este în concordanță cu binele noastru suprem. Nu vom primi niciodată ceea ce ne-ar face rău, indiferent cât de tare ne-am dori acel lucru. Miracolele sunt legate de Divin, fără de care ele nu ar exista.
Real și ireal
Suntem limitați de propria conștiință, dar realul și irealul există. Miracolele sunt la această graniță, între real și ireal. Există, se întâmplă, dar de unde vin, cine este autorul lor, mesagerul? Computerul universal, Universul, Divinul. Atunci când divinul se coboară în noi, miracolele nu vor întârzia să apară. Eu cred în ele, dar tu?
Text: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Maximilian Cotea