Piața Sfântul Anton, cu perspectivă către Palatul Voievodal Curtea Veche.

Bucureștiul este orașul perfect în care turistul pasionat de istorie își poate satisface curiozitatea de a afla informații inedite despre epoci trecute și de a vedea locuri care amintesc de vremurile domniilor ce au influențat viețile celor care s-au statornicit pe aceste meleaguri.

Turistul printre vestigii se oprește astăzi la Curtea Veche, un superb sit arheologic unde cercetătorii muncesc susținut pentru a-l putea reabilita și a-l aduce, în toată splendoarea sa, în atenția publicului.

Este uimitor să descoperi că în mijlocul acestei metropole se află un astfel de loc. La fel de uimitoare sunt și poveștile care însoțesc Palatul Voievodal Curtea Veche.

Locul pe care s-a dezvoltat Bucureștiul

Lucrările la acest sit arheologic s-au desfășurat încă din perioada comunistă, în anii `70, specialiștii făcând o serie de descoperiri importante. La vremea respectivă se credea că s-au mai păstrat doar două pivnițe și câteva fundații izolate, dar în timpul săpăturilor, arheologii au reușit să evidențieze două fortărețe medievale.

Cu această ocazie s-au stabilit contururile Palatului Voievodal din secolele XVI-XVII și cele ale unei încăperi boltite, localizată la parterul edificiului.

Ziduri înalte de 8-10 metri au fost identificate în mai multe zone ale rezervației arheologice, permițându-se determinarea unor elemente certe privitoare la parterul și etajul monumentalei clădiri”, scrie Simion Săveanu, în lucrarea sa din 1973, „Enigmele Bucureștilor”.

Palatul Voievodal Curtea Veche este în plin proces de reabilitare.

Munca cercetătorilor a relevat faptul că reședința domnească s-a extins foarte mult în timp. Astfel, dacă în secolul al XIV-lea ocupa o suprafață de 160 de metri pătrați, la sfârșitul secolului al XVII-lea s-a ajuns la o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Simion Săveanu apreciază că este vorba despre cea mai mare construcție medievală din Țara Românească.

Săpăturile au mai scos la lumină numeroase vase, datând din secolul al XV-lea. Este vorba despre boluri din caolin, farfurii din Orient, căni din lut ars etc. De asemenea, a fost găsită o monedă emisă în 1527 și… un clește dentar din secolul al XVII-lea.

Edificiul voievodal a fost scos la suprafață treptat, iar în prezent se fac eforturi pentru punerea în valoare a acestor vestigii. Este foarte important pentru oraș ca întregul ansamblu să fie reabilitat și să se transforme într-un punct central pe harta turismului istoric.

Poveștile de la Curtea Veche

Cetățile și palatele medievale, care au adăpostit vremelnic anumite centre de putere, au fost martore ale unor povești ce au străbătut veacurile. La fel s-a întâmplat și la Palatul Voievodal Curtea Veche. De acest edificiu se leagă istorii complexe.

Una dintre ele o are în centru pe cruda Doamnă Chiajna, despre care se spune că a ținut cu o mână de fier frăiele domniei Țării Românești. Beciurile Curții Vechi au fost martore la multe dintre faptele sale barbare. Comparată de unii istorici cu Salomeea, Doamna Chiajna a ordonat aducerea în lanțuri la casele domnești a unui pretendent la tron, pe care ulterior l-a ucis și i-a expus capul pe o tavă de argint la un banchet oferit în cinstea boierilor.

Cruzimea se pare că i-a fost transmisă de cel care i-a fost soț, Mircea Ciobanu, despre care se spune că a ucis fără milă peste 200 de boieri.

Nici dramele pasionale n-au lipsit de la Curtea Veche. Domnița Ancuța, fiica Doamnei Chiajna, a fost eroina unei astfel de drame, pe care a descris-o și scriitorul Alexandru Odobescu.

La porunca mamei sale, Domnița Ancuța a acceptat să se căsătorescă cu un bogătaș mult mai bătrân decât ea, foarte urât. Și-a călcat astfel în picioare sentimentele, fiind îndragostită de un fiu de boier. În timpul ceremoniei religioase de cununie, iubitul trădat s-a avântat în mijlocul nuntașilor, a dat foc unui zăbranic negru și a strigat:„Piei, amăgita mea nădejde!”. Mireasa n-a mai rezistat durerii și a leșinat.

Vom lăsa în urmă Curtea Veche și ne vom îndrepta către alte vestigii despre care însă vom vorbi într-un alt articol.

Curtea interioară a Mănăstirii Stavropoleos.

Astfel, la intersecția dintre Strada Franceză cu Strada Poștei vom descoperi Biserica „Sfântul Dumitru Poștă”,  iar în apropiere se află o altă clădire monument istoric, în care cândva funcționa Spitalul Poștei. Astăzi adăpostește, într-o aripă, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, iar în alta Teatrul de Comedie. Pe cealaltă parte a străzii se află Muzeul Național de Istorie a României. De asemenea, la confluența Străzii Poștei cu Stavropoleos, găsim Biserica Mănăstirii Stavropoleos.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe