Un muzeu al omului iubitor de artă, un muzeu al colecționarului.

Oamenilor pasionați de frumos le place să se înconjoare de artă, indiferent de forma ei. Mulți dintre ei transformă ceea ce iubesc în adevărate colecții, pe care, la finalul vieții, le lasă moștenire generațiilor următoare. În lumea lor vom pătrunde astăzi, în lumea colecționarilor. Și unde putem descoperi acest univers? În cel mai incitant muzeu pe care îl are Bucureștiul: Muzeul Colecțiilor de Artă.

Adăpostit de elegantul Palat Romanit, Muzeul Colecțiilor de Artă se află pe Calea Victoriei 111, foarte aproape de Academia Română.

Palatul Romanit găzduiește Muzeul Colecțiilor de Artă.

Am pătruns și noi în această fascinantă lume a iubitorilor de artă și am vizitat rând pe rând încăperile muzeului în care vizitatorii pot admira peste 30 de colecții.

Paula Varga ne-a condus prin toate sălile muzeului.

Gazdă ne-a fost Paula Varga, omul care face parte din echipa de comunicare a Muzeului Național de Artă al României. Mare sprijin ne-au oferit și experții instituției, care înainte de a ne începe traseul ne-au pregătit, oferindu-ne informații despre ceea ce urmează să vizionăm. Am aflat astfel că, fie că vorbim despre colecții eterogene, cum sunt colecțiile soților Petrescu, colecția Slătineanu sau Dona, fie că suntem interesați de colecțiile monografice (colecția Baba, Taru sau Lucia Dem. Bălăcescu), muzeul oferă o privire de ansamblu asupra fenomenului colecționismului.

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României ne-au mai spus că, în perioada interbelică, a luat avânt colecționismul românesc, amatorii fiind preocupați în egală măsură de arta românească contemporană lor, dar și de arta orientală sau decorativă.

Elegantul Palat Romanit.

Am ales să vă prezentăm aceste colecții prin intermediul unor exponate excepționale pe care le puteți descoperi în sălile Muzeului Colecțiilor de Artă. Selecția nu este una întâmplătoare, fiind realizată cu sprijinul muzeografilor.

Grigorescu, Luchian, Tonitza domină Colecția Dona

Prima colecție care ne-a atras atenția este cea începută de generalul Nicolae Dona și continuată de nora și fiul acestuia, Elena și Dr. Iosif Dona.

Cei care sunt fascinați de arta lăsată moștenire de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian și Nicolae Tonitza nu trebuie să rateze această colecție.

Specialiștii sunt de părere că în această colecție se poate vedea cel mai bine munca lui Nicolae Grigorescu, Colecția Dona fiind una dintre cele mai bune și complete dedicate artei marelui pictor român.

Pe baza informațiilor oferite de muzeografi, Paula Varga ne explică faptul că în această colecție, strânsă timp de două generații, putem admira peisajele care l-au consacrat pe artist, peisaje rurale, de cele mai multe ori care cu boi, dar și peisaje marine.

Nicolae Grigorescu, „Nud la malul mării”.

Printre lucrările expuse se află și „Nud la malul mării, ulei pe pânză. În cazul acestui tablou se observă un contrast puternic între felul în care este tratat corpul tinerei femei și peisajul realizat în tușe scurte și expresive. Poziția personajului amintește de modelele care pozau ore în șir în academiile de artă, însă capul întors ne duce cu gândul la pudoarea unui model mai puțin experimentat.

Tușa inconfundabilă a pictorului Ștefan Luchian.

În aceeași colecție, avem ocazia de a-l vedea și pe Ștefan Luchian în perioada sa de început, atunci când nu era cunoscut ca pictor al florilor. Artistul a abordat foarte mult, în tablourile sale, mediul citadin, fiind interesat în special de personajele aflate la marginea societății, de cei care trăiesc greu. Grație portretelor realizate de acest pictor, Safta Florăreasa și Moș Nicolae Cobzarul sunt câteva dintre personajele care au devenit celebre.

Ştefan Luchian, „Ghereta din Filantropia”.

„Ghereta din Filantropia”, pastel pe carton, este unul dintre tablourile în care expune unul dintre subiectele pe care artistul l-a abordat foarte des, în mai multe tehnici.

Pentru cei care îl admiră pe Nicolae Tonitza este un fapt cunoscut că pictorul a abordat universul copilăriei în foarte multe dintre creațiile sale. Înfățișați în cele mai obișnuite ipostaze, veseli, jucăuși, dar uneori și ușor melancolici sau chiar bolnavi, copiii prezentați de artist au un element comun, ochii rotunzi. „Inocența specifică vârstei este surprinsă de ochii rotunzi, interpretați ca o poartă directă spre sufletul celor mici”, ne-au explicat specialiștii.

Nicolae Tonitza, „ Fetiţa pădurarului”.

În Colecția Dona găsim „Fetiţa pădurarului”, dar trebuie să precizăm că cea mai cunoscută variantă a acestei teme, care pune accentul pe contrastul de complementare dintre roșul rochiei și verdele decorativ din jurul personajului, o puteți vedea  în cadrul Galeriei de Artă Românească Modernă.

Portretul fetiței din Colecția Dona face dovada virtuozității lui Tonitza în redarea albului și a luminii. Rochia personajului strălucește pe fundalul verde, iar la o privire mai atentă descoperim multitudinea de culori folosite de artist pentru a da strălucire rochiei.

Colecția profesorului de vioară fascinat de Theodor Pallady

Profesorul de vioară Garabet Avachian a fost unul dintre cei mai pasionați și mai activi colecționari de artă din secolul al XX-lea. Reprezentanții Muzeului Colecțiilor de Artă ne mărturisesc faptul că, alături de verii săi, frații Hrandt și Beatrice Avachian, Garabet a donat instituției de cultură o impresionantă colecție de artă, compusă din icoane pe sticlă, pictură modernă , dar și artă orientală.

Vizitând această colecție, o să constatați că profesorul de vioară a fost fascinat de opera lui Theodor Pallady, colecția numărând aproximativ 80 de lucrări semnate de artist. Pe lângă numărul mare de naturi statice sau nuduri prezente în colecție, atenția este atrasă și de tablourile cu subiect parizian sau pur și simplu francez.

În Colecția Garabet Avachian aveți ocazia de a admira lucrarea „Peisaj la Paris – Place Dauphine (1920 -1930), ulei pe carton. „Place Dauphine este o oază de liniște în mijlocul Parisului. Această  mică piață se află în apropierea Pont Neuf, unul dintre cele mai importante poduri pariziene. În imobilul de la numărul 12, Pallady locuiește și creează până la întoarcerea sa la București, din 1940. Peisajul evocă atmosfera citadină a Parisului într-o zi de toamnă târzie. Perspectiva ne oferă un indiciu despre locul din care este realizat tabloul, atelierul artistului. Nu de puține ori Pallady surprinde imagini ale Parisului din intimitatea propriului atelier, deschizând fereastra spre forfota orașului”, ne povestesc experții.

Theodor Pallady, „Peisaj din Bretania”.

În aceeași colecție găsim și lucrarea „Peisaj din Bretania” (1925-1927), ulei pe carton, semnată tot de Teodor Pallady. De altfel, peisajul este unul dintre subiecte palladiene întâlnite mai ales în prima parte a creației.

Colecția Avachian propune o adevărată panoramă asupra artei lui Pallady, Bretania, fiind prezentă în mai multe  lucrări din colecție.

Portretul fondatorului primului muzeu particular

Ne îndreptăm spre Colecția Simu și vă îndemnăm să mergeți să vedeți una dintre operele artistului Antoine Bourdelle: „Bustul lui Anastase Simu”, o replică în bronz a lucrării realizată în marmură de Pirinei. Experții muzeului precizează că este doar una dintre lucrările semnate Antoine Bourdelle care a ajuns în colecția lui Simu grație prieteniei sale cu sculptorul francez.

Antoine Bourdelle, „Bustul lui Anastase Simu”.

Începută în 1920 la Paris, unde Simu i-a pozat lui Bourdelle pentru un bust ce urma să fie executat în marmură, lucrarea este terminată doi ani mai târziu, fiind prezentată cu mare fast publicului bucureștean, în 1924. Portretul fondatorului Muzeului Simu, primul muzeu particular care își deschide porțile publicului în 1910, are o incizie laterală care amintește de acest muzeu.

Varianta în bronz a fost turnată mai târziu în două exemplare, cel de la Muzeul Colecțiilor de Artă și cel de la Muzeul Bourdelle din Paris. La fel ca varianta în marmură, sculptura de bronz are ca pereche portretul Elenei Simu, soția colecționarului.

În poveștile Sheherezadei

Una dintre cele mai spectaculoase colecții pe care o adăpostește muzeul este cea realizată de Marcu Beza, fiind compusă dintr-o varietate de obiecte, începând cu bijuterii, veșminte, broderie bizantină și ajungând până la covoare islamice.

Vedere de ansamblu – „Camera arabă”, colecţia M. Beza.

Vă asigur că o să petreceți mult timp „Camera arabă-Vedere de ansamblu”. De la muzeografi aflăm că Marcu Beza a realizat în anii `30 o impresionantă colecție de obiecte orientale, fiind un mare iubitor al culturii levantine.

Camera arabă ne trimite în poveștile Sheherezadei. În partea centrală, domină un panou înalt din lemn, împodobit cu reliefuri și picturi. Patul care se află lângă acest panou are tăbliile decorate cu mici panouri de lemn cu inscripții în relief, una dintre ele fiind datată 1215 anul Hegirei (1800-1801 d. Hr.). Ansamblul este completat de cele două ferestre și ușile din dulap. Camera redă perfect atmosfera de interior musulman.  „Scoarțele de rugăciune Karamaniu, un covor Saruk, un covor Belucistan, o desagă turkmenă sau broderiile de BuKhara sunt câteva dintre obiectele textile care întregesc ansamblul. Narghileaua, suportul de Coran, o lampă înaltă și diverse vase din metal gravat creează intimitatea specifică acestei camere. Costumul bărbătesc ne face să ne gândim la portretul colecționarului realizat în acuarelă de Rodica Maniu, iar serviciul de cafea, așezat pe o măsuță orientală, creează o atmosferă de intimitate”, detaliază specialiștii.

Nu rata Colecția Corneliu Baba!

Colecția Baba atrage mulți vizitatori.

Colecția monografică Baba a fost donată muzeului de către soția artistului, în anul 2009, și prezintă ultima perioadă de creație a pictorului.

Ne vom opri la „Pieta”, lucrare realizată de Corneliu Baba în anul 1982. Pânza în ulei aparține ultimei perioade de creație, cea de senectute, când Baba creează în cicluri, cele mai importante fiind „Spaimele” și „Regii nebuni”. „Retras în intimitatea fecundă a atelierului, în dialog cu sine, artistul creează un nou univers, unul în care se întâlnesc pasiunea pentru portretul fără biografie, personajele anonime, dar și fascinația pentru dramă. „Pieta” este construită într-o manieră asemănătoare „Spaimelor”. În partea inferioară se află personajul central, Christul căzut la pământ, iar în jurul său multitudinea de personaje care îl jelesc fiecare în felul său, de la o durere reținută până la isterie. Recunoaștem portretul soției în partea stângă, iar în partea opusă un autoportret al artistului, ambii fiind integrați în această lume nebună, care aleargă bezmetică, ca urmărită de un coșmar”, menționează specialiștii.

Pentru final vă invităm să decoperiți moștenirea pe care ne-a lăsat-o Micaela Eleutheriade, artista înrudită cu Gheorghe Tattarescu. Colecția pe care a donat-o muzeului oferă o imagine de ansamblu asupra artei sale și a felului cum paleta sa cromatică evoluează, de la culorile terne de la începutul carierei spre galbenul vibrant de la maturitate. Parcurgerea colecției se aseamănă cu o călătorie în jurul lumii datorită lucrărilor realizate în timpul călătoriilor.

Micaela Eleutheriade, „Cele două tătăroaice”

Chiar la intrarea în colecția Eleutheriade, ne întâmpină lucrarea „Cele două tătăroaice”, orientalismul fiind un subiect des întâlnit, în perioada interbelică, în spațiul artistic românesc.

Într-o altă sală a muzeului, este expusă opera semnată de Alexandru Phoebus, un nume mai puțin cunoscut publicului. Colecția a fost donată de soția și fiul acestuia și prezintă creația pictorul: un univers populat de personaje monumentale, subiecte anecdotice dar și imagini citatine sau peisaje ce amintesc în special de Țara Făgărașului, zonă pe care artistul a îndrăgit-o în mod deosebit.

„Fațada bisericii românești din Paris”, o lucrare realizată de Alexandru Phoebus în perioada 1927-1928, ne transpune în lumea artistului în care griurile compun imaginea monumentală a clădirii, imagine care domină întreaga compoziție.

Pentru a vedea și alte colecții interesante, trebuie să vizitați acest muzeu inedit. O să aveți ocazia să descoperiți artiști remarcabili și colecționari pasionați. Paula Varga ne spune la final că „înainte de a-l privi ca pe un muzeu al artei, acest muzeu trebuie privit și ca un muzeu al omului iubitor de artă, un muzeu al colecționarului”.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe