Mesajul pe care îl are Diallo Abdoulaye pentru străinii care vor să vină în București

Date:

Share post:

„Oamenilor din străinătate care au șansa să citească articolul acesta le transmit următorul mesaj: dacă doriți să veniți să studiați în România sau să faceți afaceri aici, să nu ezitați nici măcar o secundă! Sfatul meu este să vă construiți un plan, să vă documentați despre călătoria pe care o aveți de făcut și vă asigur că, după aceea, totul va decurge de la sine. Ignorați poveștile despre trecutul României, lucrurile s-au schimbat”. Declarația aparține unui tânăr student care a plecat din Africa de Vest, din Republica Guineea, și a venit la noi în țară pentru a-și urma visul de a dezvolta o carieră în inginerie.

Diallo Abdoulaye are 22 de ani și studiază ingineria civilă în cadrul Universității Tehnice de Construcții București.

L-am cunoscut prin intermediul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), asociație internațională care reunește 944 instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din 116 țări de pe cinci continente.

Este un student obișnuit, ca mulți alții, care își împarte timpul între cursurile de la facultate, job (livrează mâncare la domiciliul clienților pentru a-și suplimenta veniturile) și momentele petrecute cu prietenii pe care și i-a făcut la noi în țară.

Tânărul venit din Africa de Vest studiază ingineria civilă în cadrul Universității Tehnice de Construcții București.

Decizia de a veni în București a fost luată după o discuție cu un amic de-al său, care își propusese să urmeze un program de master în Capitala României. Între timp, planurile prietenului său s-au schimbat, dar lui Diallo i-a rămas în minte posibilitatea de a alege o astfel de alternativă pentru continuarea studiilor.

Așa că am început să mă interesez despre România, să întreb oamenii care cunoșteau această țară. Am vizionat filmulețe pe YouTube, am citit foarte mult. Având informațiile necesare, am decis să vin să-mi continui studiile la București”, povestește tânărul.

S-a adaptat destul de repede la viața din București, fiind ajutat de faptul că a fost cazat în campusul Universității, acolo unde trăiesc atât studenți din România, cât și tineri din străinătate care învață la noi în țară. Diversitatea aceasta i-a permis să descopere obiceiurile localnicilor, dar în același timp i-a oferit exemple izvorâte din experiențele altor străini.

Cinci locuri din București pe care ni le recomandă

Când a ajuns pentru prima dată în oraș a fost impresionat de religiozitatea oamenilor, care își fac semnul crucii de fiecare dată când trec pe lângă o biserică, chiar și atunci când sunt în transportul în comun. Între timp a aflat că obiceiul acesta ține de cultul ortodox, care este majoritar în România.

Nu doar acest aspect l-a fascinat la locul de adopție. Este impresionat și de arhitectura orașului. De altfel, atunci când nu este la facultate sau la muncă, îi place să meargă „în centru”. De asemenea, se lasă furat de forfota din mall.

Un alt loc foarte drag lui este Institutul Francez din București, acolo unde merge de cele mai multe ori pentru a citi.

În timpul liber, tânărul student vizitează diferite locuri din București.

Timpul petrecut în București i-a permis să cunoască multe dintre obiectivele turistice din Capitala României. Fără nici cea mai mică ezitare, ne-a făcut și nouă cinci recomandări. Primul pe listă este Muzeul Național de Istorie a României, urmează Muzeul Național de Artă al României. De asemenea, recomandă Palatul Parlamentului și Centrul Vechi. Din punctul său de vedere, turistii nu trebuie să rateze nici mall-urile.

Bucureștiul este un oraș prietenos cu străinii. M-am simțit confortabil aici din prima clipă. Uneori, în weekend, prietenii mei români mă invită la jocuri de fotbal, la masă. Sincer, nu am întâmpinat niciun fel de probleme în integrarea în lumea studențească din București. Universitatea unde studiez este una deschisă, unde se vorbește și limba franceză și unde personalul administrativ te ajută cu tot ce trebuie”, menționează tânărul.

Muzeul Național de Artă al României în topul preferințelor.

Diallo Abdoulaye spune că Bucureștiul, de fapt România, trebuie să se afle pe harta turismului internațional. „Este o țară cu o istorie fascinantă, cu multe povești și locuri de vizitat. Obiective turistice deosebite găsim atât în București, cât și în alte orașe, cum sunt Brașov sau Constanța. Educația universitară din Capitala României este una de calitate și are un nivel înalt. Este drept că pentru a ajunge printre cei mai buni este nevoie să muncești foarte mult, dar profesorii sunt deschiși și sunt întotdeauna disponibili pentru studenții care au nevoie de îndrumare. Dar cum spune un proverb din țara mea: „la meilleure façon de connaitre une personne c’est de voyager avec lui (c’est à dire de lui cotoyer)( n. r. cel mai bun mod de a cunoaște o persoană este de a călători cu ea ( adică să o întâlnești)”. Așa că puteți cunoaște cel mai bine Bucureștiul venind aici”,  concluzionează Diallo Abdoulaye.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Articole asemănătoare

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile

Atenție: O linie a căilor ferate din România este închisă 3 zile. Despre ce este vorba mai exact în articolul care urmează azi, la Infoanunț.

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! O listă inspirată

Cadouri de la iepuraș de Paștele catolic! Paștele este o perioada a reinnoirii si a sperantei si, totodata, momentul ideal pentru a face daruri inspirate, care sa aduca bucurie, sanatate si stare de bine.

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea… Unde? Cine?

Exclusiv: Un anunț gratuit pentru a crește activitatea... Unde? Cine? La aceste întrebări vom răspunde în cele ce urmează. 

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit

Care este termenul limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit, pentru persoanele fizice din Republica Moldova.