Frigul de afară nu ne împiedică să descoperim noi locuri fascinante din București. Suntem pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, una dintre arterele intens circulate din oraș, care mărginește latura sudică a caroiajului format din străzile cu nume de capitale.
Bulevardul pornește din Calea Victoriei și deschide drumul spre puncte de mare interes din București: Calea Victoriei, Calea Dorobanților, Piața Obor.
Din Londra, spre Oslo
Harta noastră conduce însă spre o zonă liniștită din oraș. Astfel că, imediat ce depășim sectorul Pieței Victoriei, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe partea stângă, pornim pe Strada Londra.
În plimbările lungi prin cartierul în care străzile poartă nume de capitale sau de țări, am descoperit că Roma și Londra formează un fel de „scară” care se sprijină pe acest bulevard, iar „treptele” sunt reprezentate de alte străzi paralele: Tokio, Oslo, Berna și, un pic mai departe, Washington și Haga.
Destinația noastră este Strada Oslo, o alee umbroasă unde partea stângă este formată din „curțile-parc” ale imobilului care găzduiește Trezoreria Sectorului 1 (clădire localizată pe Strada Londra) și ale vilei de pe Strada Roma numărul 7, în care cândva era sediul Administrației Financiare a Sectorului 1.
Capătul Străzii Oslo dinspre Roma ajunge la o vilă pe care cunoscutul arhitect Ion D. Berindey a proiectat-o pentru mama sa, Ana Berindey. Este vorba despre imobilul de pe Strada Roma numărul 14.
Robustețe, sobrietate, eleganță
Despre aceste „curți – parc” putem spune că sunt „tolerate” pe Oslo, casele din mijlocul lor având adresa poștală pe două străzi din vecinătate: Roma și Londra.
Totuși, Oslo are personalitatea sa. Caracterul acestei străzi este dat de clădirile pe care le descoperim pe partea cu numere cu soț, acolo unde putem admira mai multe construcții ridicate în perioada interbelică.
Robuste, echilibrate și sobre – lipsind, până la austeritate, detaliile ornamentale – toate casele respectă tonul impus de imobilul de la numărul 4, ridicat în anul 1937 după planurile arhitectului Nicolae Nedelescu.
Prin munca sa, Nicolae Nedelescu amintește cumva de cel căruia i-a fost colaborator apropiat și discipol: arhitectul Horia Creangă. De altfel, Nedelescu a și lucrat în cabinetul deținut de Horia Creangă. A activat aici în perioada 1935 -1939, interval ce include și momentele în care a proiectat vila de pe Strada Oslo numărul 4. Între cei doi a fost o relație destul de strânsă, fiind chiar asociați în firma înființată de Creangă.
Cât a muncit sub aripa mentorului său, Nicolae Nedelescu a fost un adept fervent al arhitecturii funcționaliste, stil care mizează pe o eficientizare la maximum a utilizării spațiului. Funcționaliștii fac planuri pentru construcții mai ieftine, datorită faptului că suprafețele construite sunt mai mici, dar oferă un confort similar cu cel din casele care ocupă întinderi ample.
Excelent desenator, Nedelescu păstrează, și în creațiile viitoare, influența stilului arhitectural care l-a consacrat. Drept dovadă stau Gara Băneasa (n.r. imobil cunoscut și sub numele de Gara Regală. Nedelescu a realizat planurile pentru clădirea Gării Regale și pentru peronul oficial), la care a lucrat împreună cu arhitectul Duliu Marcu, sau imobilele civile și industriale ridicate ulterior după planurile sale.
Strada Oslo respectă stilul impus de Nedelescu, remarcându-se prin simplitatea construcțiilor, dar și prin rigoarea formei acestora.
Spre deosebire de alte străzi cu nume de capitală, Oslo nu este foarte generoasă cu turistul dornic să descopere cât mai multe bijuterii arhitecturale. E drept că nici nu a avut norocul „surorilor” mai mari care se răsfață pe suprafețe mai întinse.
Totuși, interesant este că pe o stradă atât de mică există un spațiu de locuire similar cu cel pe care îl regăsim pe străzile din zonă care numără, pe o parte și alta, cel puțin zece imobile. Oslo este exemplul perfect în care o etapă importantă din istoria României se remarcă prin intermediul arhitecturii.
Nicolae Nedelescu a fost un susținător puternic al modernizării țării noastre, iar acest lucru s-a reflectat foarte bine în munca sa de arhitect, iar construcția de pe Strada Oslo, care îi poartă semnătura, reliefează cel mai bine acest aspect.
Dar să lăsăm în urmă Oslo și să ne îndreptăm către o nouă destinație: Berna.
