Tânărul argentinian a început să studieze muzica de la patru ani.

Francisco Ramonda este născut în Rosario, Argentina. Student bursier la una dintre universitățile din Capitala României, tânărul de 29 de ani descoperă zi de zi Bucureștiul. Timpul petrecut în oraș l-a determinat să îndrăgească viața din cartiere, i-a permis să exploreze târgurile și piețele din București și să se integreze în traiul cotidian simplu pe care oamenii de aici continuă să îl ducă.

Francisco este un tânăr cu o multitudine de pasiuni, cea mai mare dintre ele fiind muzica. De altfel, muzica este cea care i-a deschis drumul către București. Când avea doar 16 ani l-a cunoscut pe violonistul român Liviu Prunaru. „Acest prim contact cu el mi-a schimbat viața și mi-a oferit o nouă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă să cânți la vioară. Apoi, în fiecare an, lucram cu el atunci când venea în țară (n.r. Argentina) și după câțiva ani de colaborare mi-a propus să studiez cu fosta lui profesoară din București, doamna Mihaela Mailat. Atunci a început călătoria mea spre România”, susține studentul argentinian.

Sufletul său de artist îl îndeamnă să exploreze multe zone. Pe lângă dragostea pentru muzică, este interesat și de literatură, filosofie, teatru, iubește poezia, dar în același timp practică mai multe sporturi: fotbal, polo pe apă, tenis și înot. Este la fel de implicat și în activități sociale. Îmi povestește că este fondatorul clubului Interact din orașul său natal, un club pentru tineri susținut de organizația internațională Rotary. Deși are doar 29 de ani, duce în spate o experiență bogată care îl recomandă ca om și ca artist.

A învățat limba română de pe străzi

Francisco Ramonda are foarte multe proiecte muzicale în București.

În momentul în care ai prima discuție cu Francisco și îți spune că vine tocmai din Argentina te uimește cursivitatea cu care se exprimă în limba română. Nu întâmpină niciun fel de probleme în a-și expune povestea într-o limbă străină pentru el. Atunci când a venit prima dată în București, avea doar informații teoretice despre România, nu știa prea multe lucruri despre viața de aici. Mai mult, nu avea cunoștințe de limba română.

Începutul în acest oraș nu a fost ușor. Chiar dacă știam mai multe lucruri despre România, nu puteam să îmi imaginez cum este de fapt viața aici. Am comunicat cu profesoara mea în germană și am învățat româna singur, citind și fiind atent pe stradă, notând cuvinte și fraze și folosindu-le când puteam. Așa am ajuns să vorbesc limba. Mai târziu, am dat un examen la Facultatea de Litere pentru a primi diploma necesară pentru învățământul superior. După o perioadă de muncă intensivă cu doamna Mailat, a venit admiterea la Universitatea Națională de Muzică București, examen pe care l-am dat și trecut de trei ori consecutiv. Doar ultima dată am putut să rămân, deoarece am câștigat și bursa care mi-a permis să studiez. Primele dăți, deși trecusem admiterea, nu am primit bursa și a trebuit să părăsesc țara pentru că nu puteam să mă susțin financiar. Atunci m-am mutat la Berlin, la niște prieteni dragi (acum familia mea), ceea ce a inițiat încă o experiență extraordinar de importantă pentru mine. Un an și jumătate mai târziu m-am întors în București, am dat admiterea și am început să studiez vioara la Conservator”, povestește Francisco.

Își aduce și acum aminte de prima impresie pe care i-a făcut-o Bucureștiul. Îmi povestește râzând că a fost destul de confuz atunci când a ajuns la noi în țară. Se întâmpla într-o noapte rece și ploioasă de octombrie. A fost așteptat la aeroport de o persoană necunoscută, care l-a condus într-o garsonieră, pe Strada Năsăud. Ulterior, acolo a venit o doamnă încărcată cu multe sacoșe. „Era mama mea din România, Mihaela Mailat. În sacoșe avea zacuscă, pui la cuptor, pâine, prosoape etc. Deși atunci mă vedea prima dată, m-a îmbrățișat, a așteptat să mânânc, apoi mi-a spus că vine la mine a doua zi. Iar a doua zi s-a continuat povestea…”, subliniază tânărul din Argentina.

Româna nu este singura limbă străină pe care o știe. Îmi spune că, de fiecare dată când a vizitat o țară, s-a străduit să învețe limba pentru a putea comunica mai bine cu oamenii din jurul său.

Deși viața mea a fost mai mult urbană, am avut ocazia să petrec mult timp la țară, deoarece părinții mei vin din sate din interiorul Argentinei. Această viață între sat și oraș, combinată cu călătorii în străinătate, m-a format și mi-a permis să învăț încă din copilărie foarte mult. M-am format fără frici și preconcepții culturale, religioase etc. Înainte de a veni în România am studiat vioara, lăuta, pianul, teoria muzicală, armonia, dirijatul și compoziția, mai întâi în Rosario, iar apoi în Buenos Aires și La Plata. Deja din anii de liceu călătoream la Buenos Aires și, după Bacalaureat, m-am stabilit acolo, deși am păstrat proiecte și studii muzicale și în Rosario”, subliniază tânărul.

„Muzica m-a ales pe mine”

Este fondatorul cvartetului de coarde Outis.

Nu a avut o viață simplă. Chiar dacă la prima vedere pare că a avut un parcurs lin în tot ceea ce face, din mărturisirile sale răzbate un anumit zbucium interior. Tot acest zbucium l-a făcut, de câteva ori, să renunțe chiar la marea sa dragoste: muzica. În cele din urmă, și-a dat seama că drumul lui este acesta și și-a concentrat toate eforturile pentru a-și dezvolta calitățile de artist. „Muzica m-a ales pe mine sau măcar mi-a arătat că trebuia să fiu alături de ea în continuare. Nu știu când s-a născut pasiunea pentru vioară, dar pot să zic că se tot schimbă și evoluează, devine mai bogată și complexă și se combină cu alte pasiuni care conviețuiesc în mine. Muzica a fost marea pasiune, iar vioara este unealta, mediul cel mai potrivit pentru mine ca să ajung la muzică, să o trăiesc, să o cunosc”, subliniază Francisco.

Violonistul din Argentina a început studiile muzicale de la vârsta de patru ani, atunci când a fost trimis la Institutul Pro Musica din orașul său natal. „Acest institut are și o școală de muzică pentru copii, acolo unde eu am învățat să citesc, dar să și înțeleg, să mă bucur și să iubesc muzica. Acolo am învățat toată baza teoretică, am început să cânt la vioară, am studiat lăuta renascentistă și am cântat în diverse ansambluri. După liceu, am avut o perioadă de criză personală, care m-a marcat și de la care am învățat foarte multe despre mine, despre lumea care mă înconjoară și despre ceea ce doream să fac. Atunci am ales din nou vioara și muzica. Și nu m-am mai oprit. Provocările sunt multe și foarte diferite, cariera de muzician cere și multă versatilitate și adaptabilitate, dar și efort și perseverență”, explică tânărul.

Un oraș tot mai prietenos cu străinii

Realitatea lui de astăzi o reprezintă Bucureștiul, orașul care l-a acceptat și l-a integrat în societatea sa. Francisco spune despre Capitala României că are o relație cu străinii care se dezvoltă și se schimbă de la o zi la alta, într-o direcție pozitivă. „Mereu am perceput orașul București ca fiind o societate omogenă, nu foarte obișnuită cu contactul cu oameni diferiți. Eu vin dintr-o țară formată din oameni de peste tot, datorită faptului că Argentina a fost, încă din secolul al XIX-lea, o destinație pentru imigranții din Europa, Asia, Africa. De aceea cred că nu percep diferențe între oameni. Dar pot să zic că îmi place mult procesul prin care trece Bucureștiul în legătură cu multiculturalitatea, iar acest proces mi se pare necesar”, punctează muzicianul.

Spune că orașul a devenit și devine din ce în ce mai prietenos cu străinii. La fel de prietenos este și cu artiștii, deoarece are multe colțuri nedescoperite, oferindu-le oamenilor creativi energie pentru a da naștere unor întâmplări frumoase. „Este foarte interesant și dinamic tot ceea ce se întâmplă acum în București. Publicul din Capitală este foarte curios și foarte deschis, merge la tot felul de evenimente fără preconcepții, ceea ce este minunat. De asemenea, comunitățile artistice, mai ales din generația nouă, sunt mai libere, iar acest lucru permite colaborarea între artiști din diferite domenii,  precum muzica, artele plastice, teatrul, literatura. Inclusiv și în cadrul muzicii, genurile se întrepătrund”, punctează violonistul.

Muzicianul explică faptul că se poate trăi din artă, dar cu mult efort. „Înseamnă să nu lucrezi doar în artă, înseamnă să faci și alte joburi sau să cauți să ai multe proiecte. Sistemul de freelance în muzică începe să se dezvolte, dar încă multă lume se așteaptă să fie angajată la o orchestră sau formație de stat, ceea ce are o limită. Circuitul de proiecte freelance nu are încă o structură mare, dar începe să crească, împreună cu încrederea artiștilor care au curaj să meargă înainte cu ideile lor, inventând resurse și rețele. Există o senzație de nesiguranță în ideea de liber profesionist și este de înțeles”, arată artistul.

Îi place viața reală din cartiere

Pe măsură ce descoperă orașul, tânărul ajunge să-l placă din ce în ce mai mult. Datorită arhitecturii, dar și a atmosferei, preferă zona Grădina Icoanei și Cartierul Armenesc. De asemenea, se bucură mereu de regiunea din jurul Parcului Cișmigiu, acolo unde locuiește. Este încântat de faptul că sunt tot mai multe spații de artă, creație și muzică.

Iubește viața simplă din București.

Un alt loc din București despre care îmi vorbește este Cartierul Rahova. Este locul care l-a primit când a venit prima dată și la care se întoarce de fiecare dată cu drag. „Este altă viață acolo. De altfel, peste tot este multă viață, în târguri, piețe și cartiere. Îmi place că mulți oameni încă păstrează o viață simplă și reală, deși sunt conectați la tot ceea ce este nou și folosesc tehnologia. Îmi place când oamenii sunt deschiși și încearcă să genereze lucruri bune în jurul lor. Mi-ar plăcea foarte mult ca Bucureștiul să mizeze mai mult pe patrimoniul său arhitectonic, care este extraordinar și unic ”, mai spune violonistul.

Este de părere că scena din București devine tot mai interesantă, crește repede și este foarte diversă. De asemenea, consideră că se impune o mai bună comunicare între artiști, o apropiere astfel încât lumea aceasta să lucreze împreună și să se bucure de progresul și libertatea fiecărui membru.

Mi se pare evident că Bucureștiul devine o destinație din ce în ce mai căutată de străini și că are oferte diverse pentru diferitele grupuri de turiști. Eu de mult nu mai sunt turist în București, dar atât prietenii mei care m-au vizitat, cât și familia mea găsesc orașul foarte frumos și atractiv, mai ales primăvara, vara și toamna sau în perioade deosebite, așa cum este luna în care se desfășoară Festivalul „George Enescu””.

Are multe proiecte muzicale

Studentul argentinian este implicat în foarte multe proiecte. De exemplu, este fondatorul cvartetului de coarde Outis. În paralel, lucrează, împreună cu mai mulți colegi din București, dar și din străinătate, la formarea unui ansamblu de muzică veche cu instrumente originale baroce. „Cvartetul de coarde este independent și am desfășurat o activitate intensă în 2019, mergând la masterclass-uri cu muzicieni de renume internațional, am cântat în diverse orașe din România și am colaborat cu organizații precum Mihai Eminescu Trust, Experience Transylvania și District 40. Urmărind ideea noastră de a aduce muzica cât mai aproape de oameni, fără solemnități și obstacole de comunicare, fără distanță, cântăm în spații neconvenționale. Pentru acest an am vrea să concurăm pentru burse și să generăm mai multe concerte. În aprilie suntem selectați să facem un program de rezidență artistică pe un domeniu din nordul Danemarcei, unde vom lucra cu Marius Ungureanu, violist și compozitor român. Eu sunt deschis să intru în contact cu cât mai mulți artiști, cu care să colaborez. Cred că România și orașul București au foarte multe de oferit din punct de vedere artistic și sunt bucuros că pot să fiu aici, acum”, nuanțează Francisco.

Tânărul este bursier la Universitatea Națională de Muzică București.

Experiențele trăite de Francisco Ramonda reprezintă veritabile lecții pentru noi, românii, dar și pentru străinii care i-au în calcul posibilitatea de a veni în București. Imaginea expusă prin intermediul unui străin care trăiește vremelnic în oraș este una reală, obiectivă. Analizând astfel de puncte de vedere, avem șansa de a îndrepta acele lucruri care continuă să nu funcționeze așa cum trebuie. De asemenea, avem șansa de a ne descoperi orașul și de a-i conștientiza unicitatea.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe