Comunismul și-a pus amprenta asupra arhitecturii Bucureștiului, transformând multe zone din oraș. Vom merge și noi pe urmele constructorilor din acea perioadă, pentru a descoperi simboluri rămase moștenire din anii în care puterea era deținută de „partidul unic”.
Turistul care vrea să cunoască Bucureștiul așa cum este el cu adevărat va trebui să afle și acea parte de istorie pe care mulți încearcă să o șteargă cu buretele pentru a face să dispară orice urmă legată de comunism. Mai bine de o jumătate de secol România s-a aflat sub dictatura acestei ideologii, iar efectele se simt și astăzi în toate planurile.
Casa Scînteii, astăzi Casa Presei Libere
Una dintre primele construcții pe care comuniștii au ridicat-o a fost clădirea cunoscută astăzi drept „Casa Presei Libere”.
Impresionantul imobil, aflat foarte aproape de una dintre intrările mari în oraș, a fost ridicat pe o bucată importantă dintr-un edificiu cunoscut în perioada interbelică. Este vorba despre Hipodromul Băneasa, loc despre care liderii comuniști credeau că promovează obiceiurile burgheze.
Hipodromul a fost inaugurat în 1908, fiind construit după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Imediat după deschiderea sa, a reușit să atragă „crema” înaltei societăți din București, iar în perioada interbelică a fost un loc în care s-au organizat o serie de evenimente naționale și internaționale.
Odată ajunși la putere, comuniștii au decis că Hipodromul Băneasa trebuie să dispară din peisajul bucureștean, așa că au început demolarea lui.
Pe o parte din teren, s-au demarat, în anul 1952, lucrările Complexului Casa Scînteii. Din echipa de arhitecți, care a pus în aplicare acest proiect, a făcut parte și Horia Maicu ( n.r. înainte de românizarea numelui, el a fost cunoscut ca Harry Goldstein), cel care, între anii 1958-1969, va ocupa poziția de arhitect șef al Bucureștiului. De asemenea grupul de ingineri implicat în proiectarea clădirii a fost condus de Panaite C. Mazilu.
În peisajul bucureștean, Casa Presei Libere reprezintă o clădire grandioasă care oricând poate face parte dintr-un circuit turistic.
Chiar dacă specialiștii care au realizat-o au avut ca principală sursă de inspirație clădiri din Rusia (un exemplu îl constituie Universitatea de Stat din Moscova), construcția include și foarte multe elemente decorative de inspirație românească.
Clădirea, care a fost inaugurată în 1957 și a fost proiectată pentru a rezista la seisme puternice, a adăpostit mare parte din presa de propagandă comunistă, în centru aflându-se ziarul „Scînteia”.
Pe o altă parte din suprafața de teren rămasă liberă după demolarea Hipodromului Băneasa s-a ridicat un alt simbol al arhitecturii comuniste: „Pavilionul Expoziției Realizărilor Economiei Naționale”, transformat, după 1989, în ROMEXPO.
Circul de Stat
Tot din anii de început ai comunismului ne-a rămas moștenire o altă clădire importantă din peisajul bucureștean. Este vorba despre Circul de Stat, construit între 1960-1961. Astăzi, aici funcționează Circul Metropolitan.
Printre arhitecții care s-au implicat în acest proiect trebuie să-i amintim pe Nicolae Porumbescu, Constantin Rulea și Nicolae Pruncu.
Ansamblul format dintr-o sală de spectacole și din câteva anexe a fost construit într-unul dintre cartierele muncitorești din București. Prin acest proiect, regimul socialist a dorit să contribuie la culturalizarea maselor și la dezvoltarea spațiilor recreative.
Circul de Stat a fost inclus în categoria monumentelor istorice și, la fel ca alte imobile ridicate de comuniști, poate intra oricând într-un circuit turistic.
Sala de spectacole, care astăzi găzduiește evenimentele Circului Metropolitan, impresionează prin forma sa. Are un amfiteatru acoperit cu o cupolă din beton armat. Această cupolă se prezintă sub forma unei pânze ondulate, făcând trimitere către cortina de la teatru. Modul în care a fost gândită sala de spectacole face ca întreaga atenție a publicului să fie îndreptată către arena circulară în care se desfășoară evenimentele.
Sala Palatului
Un alt simbol al arhitecturii comuniste îl reprezintă Sala Palatului, loc în care astăzi susțin concerte vedete naționale și internaționale, dar în care sunt găzduite și o serie de conferințe de anvergură.
Sala Palatului a fost inaugurată în 1960 și a fost construită în continuarea clădirii care adăpostește Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal). Arhitectura Sălii Palatului poartă semnătura echipei formate din Horia Maicu, Ignace Șerban și Tiberiu Ricci.
Sursele istorice indică faptul că Sala Palatului a fost ridicată pe ruinele clădirii din care a fost arestat Mareșalul Ion Antonescu în timpul evenimentelor din 23 august 1944. Construcția veche se numea „Casa Nouă” și a fost victimă a bombardamentelor germane care au lovit Capitala României în 24 august 1944.
Cel care a ordonat ridicarea Sălii Palatului a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej. De altfel, imobilul a fost inaugurat cu un eveniment grandios al regimului: cel de-al III-lea Congres al partidului condus de Gheorghiu-Dej.
Nici Nicolae Ceaușescu nu este străin de Sala Palatului. Dictatorul comunist a ordonat, în 1982, mărirea capacității de locuri din acest spațiu. Așa s-a ajuns ca Sala Palatului să aibă acum o capacitate totală de 4.060 locuri.
Și istoria televiziunii române este strâns legată de acea perioadă. Și dacă tot vorbim despre simboluri ale arhitecturii comuniste, trebuie amintit că sediul actual al TVR, din Calea Dorobanților, a fost inaugurat în 1968.
Macarale râd în soare
Tot din rândul simbolurilor acelor vremuri fac parte și cartierele dormitor. Chiar dacă astăzi cartierele muncitorești s-au transformat vizibil datorită unor intervenții menite să schimbe peisajul (spații verzi, parcuri, reabilitări, etc), ele rămân o construcție a comuniștilor care și-au dorit uniformizarea maselor.
Istoria arhitecturii comuniste nu are cum să fie completă dacă nu vom aminti și de metroul bucureștean. Deși multora le este greu să recunoască, metroul este un produs al acelor vremuri de care Bucureștiul beneficiază din plin și astăzi.
Născut din dorința lui Ceaușescu de a aduce Bucureștiul în rândul metropolelor cu transport subteran, metroul a fost inaugurat în 19 decembrie 1979, atunci când a fost dat în folosință primul tronson al Magistralei I, derulat pe ruta Semănătoarea- Timpuri Noi. Lucrările de construcție au început în septembrie 1975 și până în 1979 s-au realizat 8,1 kilometri de rețea subterană.
După inaugurarea făcută cu mare fast, lucrările au continuat, la intervale regulate de timp fiind date spre exploatare noi tronsoane.
Metroul bucureștean este în plină extindere și astăzi, fiind așteptate noi rute care să ajute la eliberarea traficului de suprafață din oraș.
Imaginea pe care râul Dâmbovița o are astăzi pe teritoriul Capitalei este tot o consecință a unui proiect demarat de comuniști, dar care a fost realizat doar în proporție de 70%.
Un grup de ingineri a eloborat în anii `80 un plan care urmărea stabilirea unei legături navigabile între Capitala României și Dunăre. Proiectul cunoscut sub numele de Canalul Dunăre-București implica și râul Dâmbovița.
Casa Poporului
Nu putem încheia acest circuit turistic fără a face o vizită la celebra „Casă a Poporului”, cunoscută astăzi sub numele de Palatul Parlamentului. Din foarte multe motive, aceasta rămâne cea mai impresionantă construcție realizată în perioada comunistă.
Cutremurul din 1977, care a pus la pământ multe dintre imobilele istorice din Capitală, i-a prilejuit lui Nicolae Ceaușescu ocazia de a-și pune în aplicare „Proiectul București”. Imediat după 1980 încep demolări ample în centrul Bucureștiului, menite să facă loc construcției dorite de Ceaușescu.
Peste 40.000 de oameni sunt scoși din case și sunt mutați în alte locuințe, în timp ce demolările se fac pe mai mulți kilometri pătrați. Clădiri importante din Capitala României sunt victime ale acestui proiect. Printre ele se află Spitalul Brâncovenesc, Arenele Naționale și Mănăstirea Văcărești.
Clădirea pe care astăzi o cunoaștem ca fiind Palatul Parlamentului a fost ridicată sub coordonarea arhitectului Anca Petrescu. Echipele de muncitori implicați în acest proiect au muncit în trei schimburi timp de șapte ani. Resursele umane și materiale utilizate sunt impresionante. La fel de impresionat este și produsul final, Palatul Parlamentului fiind cea de a doua „clădire administrativă” din lume, după Pentagon.
