ORCHESTRA „LĂUTARII BUCUREȘTIULUI”, PE 25 MARTIE, LA SALA PALATULUI

Date:

Share post:

Marți, 25 martie a.c., începând cu ora 20:00, Sala Palatului din Capitală va găzdui spectacolul de muzică populară prilejuit de lansarea orchestrei „Lăutarii Bucureștiului”, un eveniment de înaltă ținută artistică despre tradițiile și folclorul românesc de la care toți cei ce simt românește nu trebuie să lipsească.

Sub bagheta maestrului-dirijor Florin Alexandru, 21 tineri instrumentiști profesioniști, membri ai orchestrei „Lăutarii Bucureștiului” vor acompania recitalurile unora dintre cei mai iubiți interpreți ai muzicii populare românești, precum: Laura Lavric, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Simona Dinescu, Petrică Mâțu Stoian, Mihaela Coman Alexandru, Silvana Rîciu și Emilia Dorobanțu, se arată într-un anunț informativ.

Cu emoție și o preocupare constantă pentru conservarea stilului, repertoriul orchestrei cuprinde lucrări în aranjamentul dirijorului Florin Alexandru ce acoperă toate zonele folclorice ale țării. Începând din data de 25 martie 2020, orchestra „Lăutarii Bucureștiului” va continua prin a se impune în peisajul muzicii populare românești ca un adevărat etalon și va contribui la păstrarea spiritului identității naționale în conștiința românilor.

Coordonatorul și personajul central al acestui eveniment, maestrul Florin Alexandru s-a născut în apropierea Capitalei, în comuna Cernica, în urmă cu 42 ani. Încă din anii copilăriei a iubit arta, astfel că la doar 12 ani a plecat în primul său turneu în S.U.A, alături de maestrul Nicolae Botgros, Benone Sinulescu și mulți alți mari artiști, transmite PR-ul evenimentului.

La numai 13 ani, a avut privilegiul de a studia alături de mari dirijori ai României, respectiv, Florian Economu și Ștefan Bucur, descoperind astfel tainele aranjamentelor orchestrale. Fiind încurajat să își perfecționeze abilitățile, a urmat cursurile Liceului de Muzica „Dinu Lipatti” din București și a studiat apoi la  Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

De-a lungul timpuui a colaborat cu soliști consacrați din folclorul României precum: Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Aurel Tămaș, Ilie Roșu, Silvana Rîciu, Niculina Stoican, Simona Dinescu, Nicoleta Voica dar și cu numeroși instrumentiști de renume ca Vasile Pandelescu, Ionică Minune sau Ovidiu Barteș.

În tot acest timp, visul de a avea propria orchestră a început să prindă contur, astfel, tineri artiști dornici de a ridica muzica populară la cel mai înalt rang s-au alăturat inițiativei sale și s-au reunit sub titulatura ”Lăutarii Bucureștiului”, subliniază același comunicat media emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Biletele sunt disponibile la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, pe Ticketnet.ro, Iabilet.ro, Startickets.ro, Bilet.ro, Eventim.ro, precum și în magazinele partenere – Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, Cărturești, Humanitas, benzinăriile OMV și la  casa de bilete a Sălii Palatului.

Foto și text: ART NATION MEDIA

 

spot_img

Articole asemănătoare

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste … mii de ori pentru copiii aflați în dificultate

Semimaraton Iași 2024, ediție record. Inimile alergătorilor au bătut de peste ... mii de ori pentru copiii aflați în dificultate.

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași…

Coffee Summit, primul eveniment de profil organizat la Iași... Mai multe amănunte în cele ce urmează, azi, la Infoanunț.

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț.