Bibliotecile de cartier sunt adevărate „oaze” de relaxare socială

Mircea Eliade era de părere că „toți acei care au acces la o bibliotecă, la cărți, sunt niște inși mai buni decât alții, mai fortificați, iar durerile îi ating mai puțin și nefericirile trec mai repede”.

Într-o lume în care totul se derulează „pe repede înainte”, bibliotecile sunt adevărate oaze de liniște în care îți poți recăpăta echilibrul.

Continuăm să descoperim bibliotecile de cartier din București. De data aceasta ne vom opri la Sectoarele 3 și 4, acolo unde funcționează multe instituții de acest tip.

Biblioteca de Limbi Străine „Elena Văcărescu”

Sectorul 3 al Capitalei se poate lăuda cu faptul că aici există Biblioteca de Limbi Străine „Elena Văcărescu”. Instituția se află pe Strada Colței, numărul 27 și dispune de o suprafață de 73 metri pătrați. În acest loc, bucureștenii au acces la o sală de împrumut, la o sală de lectură multifuncțională cu o capacitate de zece locuri, dotată cu aparatura necesară derulării programelor culturale, educaționale și de socializare, dar și la două computere.

Biblioteca are o colecție de peste 5.000 de documente în limba franceză (cărți, dicționare, albume, enciclopedii), din toate domeniile cunoașterii.

Biblioteca „Emil Gârleanu”

Biblioteca „Emil Gârleanu” dispune de un spațiu de 135 metri pătrați. Filiala se află pe Bulevardul Octavian Goga 6 și include o ludotecă, unde copiii au acces la colecţii de cărţi în limba română şi jocuri, organizate pe diferite grupe de vârstă. De asemenea, biblioteca are o sală de împrumut cu acces liber la raft pentru copii și părinți, o sală multifuncțională cu o capacitate de zece locuri, trei calculatoare pentru public, imprimantă multifuncțională, scanner, videoproiector etc.

Colecția acestei biblioteci include peste 10.000 de cărți, dicționare, albume, enciclopedii, CD-uri, DVD-uri.

Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hașdeu”

Pe Strada Traian, la numărul 2, funcționează Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, filială care dispune de un spațiu de 280 metri pătrați. Această bibliotecă are sală de împrumut cu acces liber la raft pentru adulți, sală de lectură multifuncțională cu o capacitate de șase locuri, dar și cinci calculatoare pentru public.

Colecția instituției este formată din peste 50.000 de documente.

Biblioteca „Liviu Rebreanu”

Tot în Sectorul 3 regăsim și Biblioteca „Liviu Rebreanu”. Filiala se află pe Strada Lucreţiu Pătrăşcanu, numărul 13 și are o suprafață de 170 de metri pătrați.

Cititorii care accesează serviciile acestei biblioteci pot alege dintr-o colecție formată din peste 27.000 de documente. De asemenea, beneficiază de o sală de împrumut cu acces liber la raft pentru adulți, de sala Lumea Copiilor, care este un spațiu special amenajat pentru ca cei mici să își facă temele, să se joace sau să își facă proiectele pentru școală, dar și de o sală de lectură multifuncțională cu o capacitate de 12 locuri.

Biblioteca „Ion Neculce”

Cea de-a cincea filială a Bibliotecii Metropolitane din Sectorul 3 este Biblioteca „Ion Neculce”, de pe Strada Dristorului, numerele 97-119. Chiar dacă ocupă doar un spațiu de 63 de metri pătrați, unitatea are o sală de împrumut cu acces liber la raft și o sală de lectură multifuncțională. De asemenea, pune la dispoziția publicului său două calculatoare și o colecție formată din peste 15.000 de cărți, dicționare, albume, enciclopedii, CD-uri, DVD-uri.

Biblioteca „Nicolae Bălcescu”

Ne mutăm în Sectorul 4, acolo unde funcționează alte cinci biblioteci de cartier.

Prima dintre ele este Biblioteca „Nicolae Bălcescu”, pe care o găsim pe Șoseaua Giugiului, numerele 86-92.

Această filială are o suprafață de 90 de metri pătrați și dispune atât de o sală de împrumut cu acces liber la raft pentru adulți, cât și de o sală de lectură multifuncțională cu o capacitate de opt locuri. De asemenea, este dotată cu trei calculatoare pentru public.

Colecția Bibliotecii „Nicolae Bălcescu” este formată din peste 30.000 de documente.

Biblioteca „Otilia Cazimir”

Bucureștenii sunt mari iubitori de carte.

La rândul său, Biblioteca „Otilia Cazimir” le oferă cititorilor o sală de împrumut cu acces liber la raft, o sală de lectură multifuncțională cu o capacitate de zece locuri și trei calculatoare.

Colecția acestei biblioteci, aflate pe Strada Turnul Măgurele, numărul 19, este formată din peste 10.000 de documente.

Biblioteca „George Coșbuc”

În Sectorul 4 al Capitalei funcționează și Biblioteca „George Coșbuc”, pe care o găsim pe Strada Radului, numărul 40.

Instituția dispune de sală de împrumut cu acces liber la raft pentru copii și adulți, de sală de lectură multifuncțională și de patru computere pentru public. De asemenea, deține o colecție formată din peste 18.000 de documente de bibliotecă, din toate domeniile cunoașterii.

Biblioteca „Alexandru Macedonski”

În Biblioteca „Alexandru Macedonski”, cititorii au acces la peste 12.000 de cărți, dicționare, albume, enciclopedii, CD-uri, DVD-uri. Filiala se află pe Strada Turnu Măgurele, numărul 13, și se întinde pe o suprafață de 90 de metri pătrați. Și aici, publicul beneficiază de sală de împrumut cu acces liber la raft, sală de lectură multifuncțională și trei calculatoare.

Biblioteca „Ienăchiță Văcărescu”

Cea de-a cincea filială din Sectorul 4 este Biblioteca „Ienăchiță Văcărescu”. Instituția funcționează pe Strada Bosianu, numărul 10 și dispune de un spațiu de 90 de metri pătrați. Colecția acestei biblioteci include peste 17.000 de documente pe care cititorii le pot accesa în sala de împrumut sau le pot consulta în sala de lectură multifuncțională.

Ne oprim aici cu bibliotecile de cartier, urmând ca data viitoare să descoperim filialele din Sectorul 5.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe