Ion Mincu, una dintre marile personalități ale noastre, rămâne în istorie drept creatorul „stilului național” în arhitectura din România. De numele acestui arhitect, inginer și profesor sunt legate multe dintre schimbările pe care le-a avut imaginea României. Ion Mincu a contribuit semnificativ la evoluția arhitecturii românești, dar și la dezvoltarea școlii naționale de arhitectură.
Meritele i-au fost recunoscute și, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București îi poartă numele.
În fața unei astfel de personalități se impune ca, de fiecare dată când avem ocazia, să prezentăm opera arhitectonică semnată de Ion Mincu. În acest mod avem posibilitatea să descoperim omul și artistul care a muncit pentru modernizarea acestor meleaguri și să înțelegem motivele care l-au determinat să militeze pentru dezvoltarea unui „stil național” și în arhitectură.
Ion Mincu, restauratorul de biserici
Ion Mincu a fost cel mai important reprezentant al stilului neobrâncovenesc, el formând multe generații de arhitecți. În acest mod, a dat ocazia multor orașe românești să capete o identitate proprie. Este și cazul Bucureștiului. De altfel, de Capitala României se leagă multe dintre proiectele marelui arhitect.
Unul dintre cele mai importante dintre ele ni-l prezintă pe Mincu drept restaurator de biserici.
Bisericile fac parte din identitatea acestui popor. Ele vorbesc despre evoluția românilor, despre formarea României. Prin intermediul lăcașelor de cult vechi de secole reușim să ne păstrăm vie istoria și să ne descoperim rădăcinile.
Ion Mincu a înțeles perfect importanța acestor monumente și de aceea a decis să contribuie la salvarea lor.
Faptul că noi putem vizita astăzi „gingașa ctitorie”, așa cum numește istoricul Constantin C. Giurescu Biserica Stavropoleos, se datorează în mare parte și marelui arhitect.
După zeci de ani în care lăcașul a fost lăsat să se ruineze, Ion Mincu a început, în august 1904, lucrările de restaurare. El a realizat planurile de restaurare a acestui edificiu încă din 1897, dar i-a luat destul de mult timp să găsească sprijinul necesar pentru punerea lui în practică.
Mincu este cel care a gândit atât restaurarea bisericii, cât și realizarea unei construcții care amintește de hanul de la Stavropoleos și care mai târziu a devenit muzeu. În „curtea lapidarium” de la Stavropoleos, vizitatorii au ocazia să descopere decoraţiuni şi cruci din piatră, lespezi de mormânt, provenite de la diverse biserici bucureştene care au dispărut din zona centrului istoric pe măsură ce orașul s-a dezvoltat.
Întregul ansamblu de la Stavropoleos nu include doar biserica și lapidariumul. Aici, turiștii au ocazia să descopere și o bibliotecă specială în care se regăsesc numeroase volume de teologie, artă și istorie. În incinta bibliotecii, este adăpostit și un fond important de carte veche, manuscrise în greacă și slavonă, tipărite în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Mai mult, Biserica Stavropoleos deține o colecție bogată de obiecte de cult vechi.
Revenind însă la proiectul realizat de Ion Mincu, trebuie spus că, după moartea marelui arhitect, în 1912, lucrările au fost preluate de unul dintre studenții săi, Alexandru Zagoritz.
Ion Mincu a impus stilul neobrâncovenesc
Așa cum am spus deja, Mincu a fost un susținător puternic al stilului neobrâncovenesc, pe care l-a impus în arhitectura noastră. De altfel, marele arhitect a proiectat multe edificii din București, emblematice pentru acest stil. În această categorie intră Bufetul de la Șosea, Casa Lahovari, Casa Monteoru, Casa Vernescu, Școala Centrală de Fete etc.
Una dintre cele mai spectaculoase construcții realizate de Ion Mincu rămâne Casa Lahovary. Imobilul a fost proiectat de arhitect la cererea generalului Iacob Lahovary. Lucrările au început în anul 1886 și au avut drept rezultat prima construcție ridicată în stil neoromânesc.
Acest imobil pe care îl putem admira și astăzi poartă în totalitate amprenta stilului promovat de marele arhitect.
Ion Mincu a îmbinat perfect în opera sa elemente rezultate din stilul bizantin, motive etnografice din cultura țărănească și motive arhitecturale moderne. Prin această combinație unică a impus un stil nou, care avea să devină definitoriu, timp de o jumătate de secol, pentru arhitectura noastră.
