Epoca fanariotă a fost momentul în care Bucureștiul a devenit cu adevărat capitala Țării Românești. Decizia de a muta administrația în târgul de pe malurile Dâmboviței a fost luată în perioada prefanariotă, în anul 1659, atunci când domnitorul Gheorghe Ghica începe refacerea localității, dar dezvoltarea reală se face în timpul voievozilor numiți de la Constantinopol. În această perioadă, în care domnitorii Țărilor Române erau înscăunați doar cu acordul „Sublimei Porți”, Bucureștiul a cunoscut o dezvoltare evidentă, pregătindu-se intens pentru trecerea la modernitatea românească.
A fost momentul în care Capitala Țării Românești a devenit o flacără a creștinătății, nenumăratele biserici fiind o dovadă a acelor vremuri. Pe unele dintre ele le putem admira și astăzi, pe altele nu.
În ultima categorie intră Mănăstirea Văcărești, ansamblul arhitectonic realizat în stil brâncovenesc, care în secolul al XVIII-lea era descris drept cel mai mare complex bisericesc din Sud-Estul Europei. Din păcate, Mănăstirea Văcărești a fost demolată, în anul 1986, din ordinul familiei Ceaușescu.
Am amintit Mănăstirea Văcărești, deoarece este locul în care domnitorul Nicolae Mavrocordat a pus bazele unei școli, reorganizând învățământul laic și bisericesc. De asemenea, a fost locul în care a fost înființată una dintre cele mai vestite biblioteci ale Europei, Mănăstirea Văcărești fiind înzestrată și cu o tipografie. Rolul bisericilor ridicate în acele vremuri este major în dezvoltarea comunității locale.
Plecăm din „Ulița cea Mare”
Turistul prin Bucureștiul fanariot va încerca să pună în evidență câteva dintre moștenirile rămase din acea epocă, în care Bucureștiul era într-o continuă forfotă, fiind un nod comercial important al Europei.
Își va începe călătoria din „Ulița cea Mare”, celebra Stradă Lipscani, acolo unde era lumea negustorilor.
Construcțiile tip han, care dominau zona, sunt o dovadă clară a faptului că aici era inima comerțului. Se mai păstrează și astăzi Hanul Gabroveni despre care se spune că a fost construit pentru a oferi adăpost negustorilor străini.
Bucureștiul, o flacără a creștinătății
Totuși, cea mai vie dovadă a acelor vremuri rămân bisericile.
Și dacă tot am pornit de pe Strada Lipscani, ne vom opri, pentru început, la Biserica Kretzulescu (Crețulescu), unul dintre cele mai frumoase monumente arhitectonice din București.
Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1720-1722. Are formă de cruce, iar construcția se remarcă datorită faptului că respectă caracteristicile stilului brâncovenesc: turla înaltă ridicată pe naos, clopotniţa deasupra unui pronaos puţin extins, pridvorul în partea anterioară a construcţiei, cu arcade în plin centru, care se sprijină pe coloane de piatră, ferestre înguste şi înconjurate de arcade. Exteriorul bisericii este din cărămidă, iar brâul lat care înconjoară clădirea face trimitere directă la arta brâncovenească.
Atunci când a fost ridicată această biserică, prin eforturile cancelarului Iordache Kretzulescu şi ale soţiei sale, Safta, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, lângă, a fost construit și un han, cunoscut tot sub numele Kretzulescu. Imobilul a rămas în picioare până în anul 1938, anul în care clădirea a fost demolată.
Tot în perioada fanariotă a fost ridicată și Biserica Stavropoleos. Chiar numele acestui lăcaș de cult, care vine de la termenul grecesc „Stauropolis” și care se traduce prin „Orașul Crucii”, face trimitere la însemnătatea Bucureștiului în lumea creștină.
Biserica Stavropoleos a fost construită pe terenul aflat în curtea unui han pe care îl deținea arhimandritul Ioanichie Stratonikeas. De aici vine și numele sub care mai este cunoscut acest lăcas de cult: „Biserica de la Hanul Grecilor”.
O adevărată bijuterie arhitectonică, biserica încântă sufletul celui care o descoperă. Pridvorul cu patru coloane îl întâmpină pe călătorul care își face timp să treacă pragul acestui lăcaș de cult. Piedestalele pe care se sprijină aceste patru coloane sunt bogat împodobite cu sculpturi florale, amintind de perioada brâncovenească. Și brâul construcției este împodobit în același stil, cu flori și frunze.
În ciuda faptului că numirea domnitorilor se făcea doar cu acordul Înaltei Porți, epoca fanariotă a adus dezvoltarea în București, pregătind Țara Românească pentru timpurile care vor începe după anul 1821.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
