Bucureștiul găzduiește singurul centru de reumatologie din România

Date:

Share post:

Capitala României dispune de o rețea de sănătate care a făcut din cel mai important oraș al țării și cea mai importantă destinație pentru turismul medical intern. Și pacienți din străinătate aleg să se trateze în spitale din București, renumele specialiștilor de la noi ajungând în toată lumea.

Pe harta medicală a Capitalei un loc important îl ocupă Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București.

Unitatea sanitară este unică în peisajul românesc, fiind singurul spital de reumatologie din țara noastră. Specialiștii care lucrează aici tratează anual mii de pacienți care suferă de boli reumatice de tot tipul. Doar 40% dintre acești bolnavi sunt din București, restul fiind din diferite zone ale României.

Dotări de ultimă generație

În ultimii ani s-a investit foarte mult în Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București. Una dintre investițiile majore a vizat construirea unui corp nou, de patru etaje, legat de clădirea veche printr-o pasarelă. Aici pacienții beneficiază de cele mai moderne tratamente realizate cu ajutorul unor aparate medicale de ultimă generație.

De exemplu, Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București are în dotare un neurostilumator, prin intermediul căruia se pot reduce semnificativ durerile de spate ale bolnavilor. Aparatul este unic pentru spitalele din România și a fost achiziționat în urma unei investiții de 200.000 de euro.

Atunci când a prezentat pentru prima dată neurostimulatorul, conf. dr. Cătălin Codreanu, managerul Centrului Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București, a menționat faptul că dispozitivul ajută bolnavul datorită șocurilor electrice pe care le trimite prin electrozii speciali pe care îi are. Prin acest tratament durerile lombare dispar. „Neurostimulatorul permite tratamentul individual și personalizat al pacienților care suferă de afecțiuni lombare cronice. Acest aparat este util pentru durerile lombare cauzate în special discopatii”, a punctat conf. dr. Cătălin Codreanu.

O procedură realizată cu ajutorul neurostimulatorului durează 40 de minute. Procedura reprezintă o completare a altor tratamente aplicate în cazul durerilor lombare.

Unitatea medicală mai include aparate care pot măsura densitatea minerală a oaselor, un ecograf special pentru încheieturi, oase și articulații, care poate să vadă în interiorul structurilor moi, dar și un aparat radiologic digital.

Spitalizare de zi și spitalizare continuă

Specialiștii unității medicale aplică tratamentele cele mai noi în tratarea bolilor reumatismale.

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București poate asigura atât spitalizarea continuă, cât și spitalizarea de zi.

Unitatea medicală dispune de 106 paturi pentru spitalizarea continuă. 27 dintre acestea sunt alocate Secției reumatologie I, 27 – Secției reumatologie II și 52 de paturi sunt alocate Secției clinice reumatologie.

Pentru spitalizarea de zi, Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București a alocat 20 de paturi. Pacienții care optează pentru acest tip de serviciu au la dispoziție două cabinete pentru consultații reumatologie, un cabinet pentru consultații recuperare medicală și un cabinet tratamente medicale.

Unitatea este dotată cu laborator de analize medicale: biochimie, hematologie, imunologie și serologie. În plus, asigură servicii de radiologie, osteodensiometrie, ultrasunete, capilaroscopie.

Spitalizarea de zi se aplică mai ales în cazul pacienților pentru care este necesară o monitorizare a afecțiunilor inflamatorii reumatismale. De asemenea, se apelează la acest tip de spitalizare atunci când se urmărește diagnosticarea unor afecțiuni, dar și în cazul administrării unor tratamente.

În cazul pacienților cu afecțiuni cronice sau acute se merge pe varianta spitalizării continue. În acest mod, bolnavul beneficiază de diagnostic, monitorizare și tratament de specialitate din partea medicului curant.

Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia” București include și un ambulatoriu integrat, în cadrul căruia specialiștii acordă servicii medicale de reumatologie (consultații, manevre terapeutice) și de recuperare medicală (consultații, manevre terapeutice, activități de recuperare complexă, ce includ electroterapie, kinetoterapie și masaj) pentru pacienții alocați spitalului, pe baza de programare.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
spot_img

Articole asemănătoare

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție …

Cum ar fi să trăim o stare de bine permanentă ? O soluție ... Sunteți invitați sâmbăta 27 APRILIE...

Una dintre cele mai importante competiții de bridge din Europa are loc la … Foto

Una dintre cele mai importante competitii de bridge din Europa are loc la .... Pentru a afla unde citim în continuare informațiile de azi, la Infoanunț. 

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul …

Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul ... Pentru a afla mai multe amănunte în acest sens, citim articolul care urmează.

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor

Exclusiv: Câteva dintre cele mai singure investiții pentru viitor. Care sunt acestea, în textul pe care îl redăm în continuare la Infoanunț.