Ambasada României în Republica Moldova informează că în conformitate cu prevederile HOTĂRÂRII nr.24 din 14 mai 2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea instituirii stării de alertă în România și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor în contextul pandemiei de COVID-19 s-au stabilit următoarele aspecte principale referitoare la regimul de intrare și ieșire în/de pe teritoriul României:

  1. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu următoarele excepții:
  • Membri de familie ai cetățenilor români;
  • Membri de familie ai cetățenilor altor state membre UE sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
  • Persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile SMUE, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului UE;
  • Persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau alt document echivalent;
  • Personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • Pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
  • Pasagerii care călătoresc din motive imperative;
  • Persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
  1. Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, SUA, Turcia, precum și dinspre aceste țări către România, cu unele excepții.
  2. Se suspendă transportul rutier internațional de persoane, prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia, până la data de 1 iunie 2020.
  3. Se instituie, începând cu 15 mai 2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura de mai sus sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinării/izolării instituționalizate, în spații puse la dispoziție de autorități, cu următoarele excepții:
  • Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • Membri ai Parlamentului European, parlamentari sau personal aparținând sistemului național de apărare publică și siguranță națională;
  • Piloții de aeronave și personalul navigant;
  • Mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
  • Personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară care arborează pavilion român, într-un port românesc, care nu prezintă simptome asociate COVID-19;
  • Lucrătorii transfrontalieri, care la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Republica Moldova nu prezintă simptome asociate cu COVID-19;
  • Angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate cu COVID-19;
  • Reprezentanții companiilor străine are au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea în România nu prezintă simptome asociate cu COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;
  • Persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniul științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate cu COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul de pe teritoriul României;
  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptome asociate cu COVID-19;
  • Angajații sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptome asociate cu COVID-19;

Mai multe detalii despre prevederile Hotărârii nr. 24 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență găsiți accesând linkurile: https://chisinau.mae.ro/sites/chisinau.mae.ro/files/2020-05-15_1_hotarare_cnssu_nr_24.pdf

https://chisinau.mae.ro/sites/chisinau.mae.ro/files/2020-05-15_2_anexa_la_hotarare_cnssu_nr_24.pdf

Text: Comunicat al Ambasadei României în Republica Moldova

Foto: Arhiva INFO ANUNȚ