ANAF anunță dobânzi de până la 4,75% pentru Programul Tezaur

Date:

Share post:

Persoanele fizice pot investi de la 1 iulie 2020, în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%. Prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintă o variantă de economisire avantajoasă pentru români, se arată într-un anunț informativ emis spre difuzare redacției INFO ANUNȚ.

Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

  • între 1-31 iulie de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 1-29 iulie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 1-30 iulie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea, menționează acceași sursă media.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2020, iar maturitățile pentru fiecare emisiune vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, având în vedere că veniturile provenite din dobânzi sunt neimpozabile.

Prospectul de emisiune și eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe http://www.mfinante.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.rohttps://www.comunicatii.gov.ro https://www.posta-romana.ro

Text și foto: Biroul de comunicare ANAF

spot_img

Articole asemănătoare

Expoziția foto-documentară „Drum prin istorie. Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu – Pitești / secțiunea 3”

Expozițiafoto-documentară „Drum prin istorie. Patrimoniul arheologic în contextul construirii autostrăzii Sibiu – Pitești / secțiunea 3”.

Premieră! Iașul devine capitala ornitologiei eurasiatice: peste 50 de specialiști internaționali vin la IEOC 2025

Premieră! Iașul devine capitala ornitologiei eurasiatice: peste 50 de specialiști internaționali vin la IEOC 2025. În perioada 19 - 21 mai 2025, Iașul găzduiește, în premieră pentru România...

Concursul „Let’s Play”:  peste 500 de preșcolari din 45 de unități școlare participă la ediția 2025

Concursul "Let's Play" inițiat de Grădinița PP4 s-a extins pe plan național:  peste 500 de preșcolari din 45 de unități școlare participă la ediția 2025.

Weekend spectaculos la Palas: festival de artă stradală și reprezentații acrobatice

Weekend spectaculos la Palas: festival de artă stradală și reprezentații acrobatice. Publicul este invitat, totodată, și la premiera spectacolului „La margine de Copou”, în regia maestrului Mihai Mălaimare.